sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Bugetarii cu rezultate mediocre la locul de muncă primesc mai puțini bani

Românii angajaţi la stat cu rezultate mediocre la locul de muncă riscă să primească un salariu mai mic timp de un an de zile, în timp ce angajaţii performanţi vor primi prime. În prezent, singurele variante de evaluare a funcţionarilor publici sunt promovarea sau eliberarea din funcţie.

Potrivit noului Cod administrativ al României, publicat recent în Monitorul oficial, dacă funcţionarii publici vor obţine rezultate mediocre la evaluările anuale vor avea salarii micşorate timp de un an. Pe de altă parte, cei care vor obţine rezultate bune vor beneficia de prime,scrie Adevărul care citează avocatnet.ro.

Testele anuale au rolul de a stabili evoluţia funcţionarilor publici. În funcţie de calificativele obţinute se va ţine cont la promovarea într-o funcţie publică superioară, la acordarea de prime, la diminuarea drepturilor salariale cu 10% până la următorul „examen” în cazul funcţionarilor publici notaţi cu „satisfăcător” şi la eliberarea din funcţie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În prezent, în legislaţie se regăsesc doar două din situaţiile enumerate mai sunt, promovare şi concediere. Din 2020, evaluarea va deveni criteriu inclusiv pentru acordarea de recompense sau, dimpotrivă, pentru scăderea veniturilor salariale. Pentru activitatea din anul 2019, Codul administrativ prevede că evaluarea profesională a funcţionarilor publici se va face în baza actualelor reguli.

Evaluarea profesională a funcţionarilor publici reprezintă, practic, evaluarea gradului şi a modului de atingere a obiectivelor individuale şi evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanţă.

spot_img
spot_img

Politica