sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

50 milioane euro pentru 70 de kilometri de drum judeţean

Consiliul Judeţean Dolj a obţinut aproape 50 de milioane de euro, fonduri europene, pentru reabilitarea unui drum judeţean cu o lungime de 72 kilometri. Contractul de finanţare a fost semnat, luni, la Vâlcea de reprezentanţii administraţiei doljene şi ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu.

Este vorba despre drumul judeţean 561A Giurgița – Băilești – Plenița – limita județului Mehedinți. Valoarea totală a proiectului este de 47,5 milioane euro, iar finanţarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„Drumul nostru de la Giurgiţa, la Urzicuţa, la Afumaţi, la Băileşti, la Moţăței, la Unirea, la Pleniţa, până la limita judeţului Mehedinţi, pe care noi l-am dat în două, am avut şansa şi bucuria să fie aprobat în totalitate. 50 de milioane de euro pentru tot acest drum”, a afirmat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prezent la semnarea contractului, senatorul Claudiu Manda, candidat PSD la alegerile europarlamentare, a anunţat şi că administraţia judeţeană „va aplica la Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pe un drum judeţean care pleacă de la Teslui până la Mischii şi Şimnic şi la câţi bani sunt acolo nu cred că avem niciun fel de emoţii în ceea ce priveşte finanţarea”.

Au fost semnate, de asemenea, contractele de finanţare pentru „conversia clădirii în stare de degradare, care a avut destinaţia de şcoală comunală în localitatea Ghizdăvești, Dolj (comuna Celaru), în centru de zi pentru bătrâni; dotarea Ambulatoriului Spitalului Orăşenesc Segarcea, Dolj, România”

 

spot_img
spot_img

Politica