luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dacă pleacă Mangia, oltenii au găsit soluție!

CSU Craiova a început să lege înfrângerile, iar Mangia să dea declarații bizare.

La finalul ultimului meci de pe Oblemenco, cu Astra Giurgiu, Devis Mangia a intrat într-un soi de război cu suporterii craioveni și a făcut un anunț ciudat: „Dacă fanii au ceva cu mine închidem acest sezon și după aia vedem”. La telekomsport, directorul de imagine al oltenilor, Gică Craioveanu a comentat: „Va fi decizia lui. Dacă va rămâne este perfect, dacă nu, asta e. Dar eu cred că el ar vrea să rămână. Condiţii ca la Craiova, a spus-o şi Contra, nu există, nu ai cum să ai aceste condiţii”.
În plus, Craioveanu a anunțat că e gata să intre în iarbă să-i pregătească pe juveți:
„Este ultimul meu vis sau mare vis să antrenez odată Universitatea Craiova. Mi-am luat titlul de antrenor. Asta ar fi presiune. Să pun presiune pe Mister că, vezi Doamne, aş veni eu la Craiova. Când am îmbrăcat tricoul ăla… E sfânt!
Când joci la o echipă şi te iubeşte atât de mult lumea, este un lucru uriaş. Şi eu mă simt sincer foarte, foarte bine, de aceea vin atât de des la Craiova, pentru că mă simt acasă. E casa mea”.

CSU Craiova a pierdut ultimele două meciuri din campionat: 3-2 la FCSB și 2-1 acasă cu Astra Giurgiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica