luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Transferul cu scandal! „L-au forțat să plece!”

Andrei Cristea a fost alungat de la Poli Iași, a dezvăluit Florin Prunea, fostul președinte al grupării din Copou.

Schimbul iernii din fotbalul românesc, Andrei Cristea la Craiova contra Gardoș și Burlacu împrumutați la Iași, continuă să facă valuri. Într-un interviu acordat publicației locale Ziarul de Iași, fostul președinte al clubului din Copou a spus: „Preşedintele Ambrosie spune că Burlacu şi Gardoş pot fi luaţi gratis în vară de la Craiova, antrenorul Stoican spune că nu e adevărat. Ambrosie spune că Antohi e vinovat de contractul de asociere încheiat cu Horia Sabo, când toată lumea ştie că el şi primarul Chirica au negociat. Ultimul lucru grav pe care l-au făcut este cu Andrei Cristea. Vrei să ştie lumea adevărul? L-au forţat să plece pe Andrei”.

Apoi, Prunea a continuat tirul împotriva celor care i-au luat locul în conducerea grupării moldovene, spunând despre plecarea lui Cristea de la Iași: „Era unul dintre cei trei rămaşi din vechea gardă şi devenise incomod. Avea personalitate, este de departe cel mai important jucător al Iaşului de după ’89, avea priză la public, primarul discuta cu el, se vorbea că va fi viitorul preşedinte al clubului. Au început cu amenda, au fost tot felul de şicane. În loc să facă orice sacrificiu pentru a ţine inima echipei, care era un model pentru tineri şi suporteri, l-au alungat! Puteau să ia exemplu de la mine, ştii cât de greu l-am adus pe Andrei la Iaşi, pentru a reconstrui echipa în jurul lui. Scopul a fost atins. Nu se gândesc la viitor, ci să controleze uşor un vestiar făcut pe relaţii, fini sau ce mai e pe acolo, decât pe valoare. O mână se spală pe alta, Poli e o afacere de familie acum, se fac servicii reciproce”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Amenda despre care vorbește Florin Prunea ar fi fost în cuantum de 2.000 de euro, dictată ca urmare a unui conflict între Andrei Cristea și Panțâru, ce a avut loc în vestiarul echipei. Cristea a ajuns între timp în Bănie, iar în meciurile amicale a arătat poftă de a-și relansa cariera, punctând în două rânduri.

Politica