sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Dosarele ÎCCJ rămân la aceleaşi completuri de 5 şi în 2019

În şedinţa de miercuri, judecătorii CSM au stabilit ca toate dosarele repartizate la completurile de 5 judecători de la ÎCCJ, în 13 decembrie, să fie judecate anul viitor de aceiaşi judecători, fără a fi organizată o tragere la sorţi în privinţa lor.

În acest context, aceste dosare nu vor mai fi incluse în tragerea la sorţi de la începutul lui 2019.

Potrivit unor surse din cadrul Consiliului, decizia Secţiei pentru judecători a CSM se menţine chiar dacă, la termenul de miercuri al dosarelor cu noile complete, au fost pronunţate amânări şi nu au fost administrate probe. Decizia se aplică în cazul dosarelor care funcţionează în materie civilă şi penală.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe rolul Completului 2 de 5 judecători se află dosarul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajările fictive la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman. Acest complet a decis, la şedinţa de miercuri, să amâne procesul pentru data de 21 ianuarie.

C2 penal este format din următorii judecători: Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana, Popa Rodica Aida.

spot_img
spot_img

Politica