Craiova are o lecție importantă de învățat din incendiul care a izbucnit în această lună în Piața Veche. Imaginile dezolante ale clădirilor afectate spun povestea nepăsării autorităților față de patrimoniul unui oraș încărcat de istorie.
Zona Pieței Vechi cuprinde pagini care datează dinaintea Lipscaniului, arhitectură de secol XVII, monumente valoroase precum Hanul Puțureanu, Fântâna Purcarului, reminiscențele singurei fortificații a Craiovei, Hanul Hurez, dar și singurul lăcaș de cult evreiesc care a supraviețuit în oraș, Templul Coral. Cum a ajuns Fântâna Purcarului să fie împrejmuită de un gard inestetic și lăsată în paragină este un lucru inexplicabil, la fel ca și degradarea Hanului Puțureanu sau ridicarea unei clădiri în care a fost încastrată o porțiune din zidul Hanului Hurez.
Primăria Craiova a amintit în câteva rânduri de existența unor planuri pentru refacerea zonei, în vederea extinderii Centrului Vechi până aici. Fosta administrație a adus în discuție un proiect de revitalizare încă din 2015, vorbind despre intenția de a amenaja o piațetă și despre reabilitarea fațadelor ca prioritate. Studiul de fezabilitate a fost realizat, însă, abia la începutul acestui an. Dar, ca și în cazul reabilitării Centrului Vechi, provocarea principală constă în faptul că o mare parte din spațiu este, în prezent, proprietate privată. De aceea este cu atât mai important să atragem atenția administrației cu privire la importanța derulării unui proces riguros de reabilitare. Nu mai putem accepta reabilitări de fațadă. Nu mai putem accepta false soluții prin care se ascund, în spatele unei spoieli, construcții degradate, pentru ca apoi aleșii locali să și le asume ca mari realizări. Deși nu poate contesta nimeni că un proces autentic de restaurare este dificil și de durată, trebuie să înțelegem că aceasta este singura opțiune pentru salvarea istoriei noastre și a unor clădiri care, altfel, vor sfârși prin a se prăbuși, căci timpul nu iartă. Uitați-vă la moara Barbu Drugă, un alt exemplu grăitor.
Ce putem face? Putem deschide ochii și putem analiza experiența similară a altor administrații care se confruntă sau care s-au confruntat cu aceleași probleme. Autoritățile pot lansa un apel deschis la proiecte de regândire a zonei către arhitecții și specialiștii în urbanism. Pot înființa o Comisie dedicată proiectelor de conservare și restaurare a patrimoniului, care să verifice situația actuală, să inventarieze intervențiile greșite făcute până în prezent și să creioneze posibilități de corectare, să evalueze proprietățile și stadiul în care se află, cadrul legal, să gândească strategii pentru implementarea unui plan de revitalizare, să colaboreze cu specialiști pentru a ajunge la soluțiile optime, menținând nivelul exigențelor.
În Timișoara, de pildă, s-a recurs la o soluție inspirată de italieni: o asociație a arhitecților a venit cu ideea „adoptării” clădirilor-monumente istorice de către oamenii de afaceri. Proiectul Timisoara Premium Exposed City le propune potențialilor investitori să aleagă o clădire dintr-un catalog electronic ce include un inventar al monumentelor care necesită intervenții de reabilitare. După o etapă a dialogului între inițiatori, administrația locală, ONG-uri și specialiștii din domeniul reabilitărilor istorice, se face selecția clădirilor. Investitori de oriunde pot avea acces la informații și pot alege o clădire pentru care să acorde sprijin, beneficiind în schimb de scutiri de la o serie de taxe și impozite.
În Oradea, Primăria acordă proprietarilor clădirilor-monument împrumuturi rambursabile fără dobândă și finanțează o cincime din valoarea lucrărilor. Administrația acoperă proiectul tehnic și dirigenția de șantier tocmai pentru a avea garanția că lucrările respectă anumite standarde și nu sunt făcute superficial. În privința clădirilor care nu sunt monument istoric, orădenii sunt notificați să repare fațadele clădirilor din zonele stabilite de Consiliul Local. În cazul în care proprietarii nu dețin fondurile necesare, Primăria intervine și efectuează lucrările din bugetul local, însă recuperează banii de la aceștia în termen de 5 ani.
Istoria Craiovei are un potențial valoros, care așteaptă să fie explorat. Este nevoie, însă, de responsabilitate și exigență, de rezolvarea reală a problemelor, nu de proiecte amăgitoare care ascund în spatele zugrăvelii proaspete o lume în declin.
av. Lucian Săuleanu
