sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Codul de Procedură Penală, parţial neconstituţional

 

Curtea Constituţională a României a admis parţial, vineri, sesizările transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul legii pentru modificarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea legii privind organizarea judiciară.

Pe 10 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale a României, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneţia să poată fi valorificată.

Şeful statului susţine că, modificările realizate în cadrul procedurii derulate în cele două Camere ale Parlamentului diferă semnificativ de voinţa politică a autorilor propunerii legislative, motiv pentru care prin raportare la scopul iniţial al legii, a fost încălcat principiul bicameralismului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şi PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu proiectul care modifică prevederile Codului de procedură penală. Opoziţia argumentează că încalcă în primul rând principiul bicameralismului, iar circa 100 de articole care se bat cap în cap sunt neconstituţionale.

Pe 19 iunie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au constituit în Secţii Unite „pentru sesizarea Curţii Constituţionale în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală”, se arată într-un comunicat de presă al ÎCCJ.

Pe 18 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege privind Codul de procedură penală, prin care procurorii vor avea interdicţie de a da informaţii în timpul urmăririi penale a unor persoane, după ce Comisia pentru legile justiţiei a dat în aceeaşi zi raport favorabil acestei iniţiative.

Politica