luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Moţiunea simplă împotriva ministrului Economiei, dezbătută de Camera Deputaţilor

Camera Deputaţilor va dezbate, luni, de la ora 16.00, moţiunea simplă prin care liberalii îi cer demisia lui Dănuţ Andruşcă din funcţia de ministru al Economiei.

Moţiunea simplă pe Economie, depusă de PNL în urmă cu două săptămâni, a fost respinsă, la acel moment, pe motiv că era a doua moţiune simplă depusă într-o singură săptămână de grupul parlamentar al PNL, lucru care încalcă regulamentul, potrivit reprezentaţilor PSD.

Moţiune, „Dănuţ Andruşcă sau cum să destabilizezi deliberat economia României. Incompetenţa falimentează România!”, face referire la faptul că ministrul Dănuţ Andruşcă a blocat legile redevenţelor, minelor şi apelor minerale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta urmează să fie votată în plenul de miercuri.

Politica