sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Desfășurare de forțe la Prunișor. ISU simulează intervenția la un accident aviatic

Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă (ISU) “Drobeta al judeţului Mehedinţi vor fi angrenate, astăzi, într-un amplu exercițiu privind intervenţia în cazul unui accident de aviaţie civilă produs în mediul împădurit, pe raza comunei Prunişor.
ISU Mehedinți are și un scenariu pentru acest exercițiu. Astfel, în jurul orei 10.00, pilotul unui aparat de zbor tip Charter cu 20 de pasageri la bord, aflat pe culoarul de zbor Timişoara – Bucureşti, în urma unei defecţiuni la motor va încerca să execute de urgenţă o aterizare forţată pe aerodromul din localitatea Gîrniţa, de pe raza judeţului Mehedinţi. Manevra nu va fi una reuşită, iar aeronava se va prăbuşi într-o zonă împădurită din imediata apropiere pe raza U.A.T. Prunişor, fuzelajul fiind avariat, iar la impactul cu solul, motoarele se vor autoaprinde, spun reprezentanții ISU „Drobeta”.
“Dispeceratul I.S.U. Mehedinţi va fi informat operativ de către Centrul de Coordonare SAR ROMATSA, privind producerea evenimentului şi va alerta, în cel mai scurt timp posibil, personalul de intervenţie. Totodată, va înştiinţa toate instituţiile şi structurile abilitate cu rol în gestionarea acestei situaţii de urgenţă şi va pune în aplicare Planul Roşu de intervenţie. Prin ordin al prefectului Judeţului, la sediul ISU va fi activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, iar pentru conducerea optimă a intervenţiei, la locul evenimentului va fi instalat Punctul de Comandă Înaintat (mobil) pentru menţinerea în permanenţă a legăturii cu comandantul acţiunii la faţa locului, precum şi cu celelalte structuri implicate în intervenţie.
Forţele din teren vor acţiona în sistem unitar, sub coordonarea comandantului acţiunii de la faţa locului, şi vor trebui să identifice cât mai repede locul incidentului, pentru a fi declanşate operaţiunile de căutare, în scopul salvării şi protecţiei supravieţuitorilor accidentului de aviaţie, pentru acordarea asistenţei de specialitate victimelor la locul accidentului, precum şi pentru transportul acestora la unităţile de spitalizare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgenţă (ISU) “Drobeta” al judeţului Mehedinţi.
Prin desfăşurarea acestui exerciţiu ISU urmăreşte antrenarea tuturor forţelor participante pentru reducerea timpului de răspuns în cazul acţiunilor de limitare şi înlăturare a efectelor unei situaţii de urgenţă ce implică salvarea mai multor persoane, dar şi pentru perfecţionarea deprinderilor în ceea ce priveşte organizarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie în situaţii limită.

spot_img
spot_img

Politica