luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dezastru la Mediaș: beneficiară a 3 penalty-uri, CSU a pierdut punctele și doi jucători!

Mai rău nu se putea încheia pentru olteni deplasarea din Ardeal. Echipa lui Mangia a fost bătută de Gaz Metan, chiar dacă a avut 3 lovituri de la 11 metri. În plus, căpitanul Mitriță și Fedele sunt suspendați pentru meciul cu Viitorul.

În bătălia pentru podium de la Mediaș, Devis Mangia a decis să menajeze jucători. I-a lăsat pe bancă pe Bancu și Cicâldău, echipierii alb-albaștri care jucaseră sub tricolor. În startul jocului, absențele celor doi nu au părut să conteze. CSU Craiova a deschis scorul prin Mitriță dintr-un penalti „inventat”, potrivit lui Crăciunescu. Înainte de executarea loviturii de la 11 metri, Fortes și Mitriță s-au încăierat, centralul i-a avertizat, iar pentru căpitanul oltenilor a fost al patrulea galben stagional, astfel încât va fi imposibil de folosit cu Viitorul. Gazdele au primit și ele lovitură de pedeapsă și au restabilit egalitatea. Până la pauză, vârful Fortes l-a învins pe Pigliacelli și Gazul a intrat la cabine în avantaj. În partea secundă, oltenii au mai beneficiat de două penalti-uri, unul ratat de Mitriță, celălalt transformat de Koljic. Numai că în finalul meciului, Cristea a marcat pentru victoria gazdelor.

Mangia: „Nu e de vină Donkor! Am făcut multe erori”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chiar dacă a faultat la penalti-ul acordat în favoarea medieșenilor, s-a centrat de pe partea lui la golul 2 și nu a făcut marcaj la Cristea, la golul victoriei, Mangia nu consideră că înfrângerea se poate pune în spatele lui Donkor: „Am făcut multe greșeli. Am avut multe ocazii, am fost în jumătatea lor de teren mult timp, dar am făcut erori. Trebuie să muncim mai mult. Nu poate fi învinovățit Donkor, suntem o echipă. Câștigăm împreună, pierdem împreună. Nu sunt supărat pe arbitraj. Dacă eu nu sunt supărat, nu trebuie să fie și altcineva supărat”.

Tehnicianul oltenilor a explicat și de ce nu a început cu un 11 clasic, din care să facă parte și jucătorii care au jucat pentru naționale: „M-am gândit să-i menajez pe Bancu și Cicâldău, pentru că jucaseră 90 de minute la loturile naționale. Eu joi am făcut primul antrenament cu tot lotul. O echipă care pierde 3 partide nu trebuie să se gândească la ce fac ceilalți, ci la ce face ea. Nu revin la sistemul cu 3 fundași, mergem mai departe așa. Jucătorii tineri mai au de muncit, dar Mihăilă a făcut o partidă foarte bună și pe un teren foarte greu”.

Bancu: „A fost un joc plăcut pentru public, dar pentru noi a fost un dezastru”

La flash-interviurile de la finalul partidei, Nicușor Bancu a declarat: „Principalele noastre probleme: cele trei goluri pe care le-am primit. Noi ne-am creat multe ocazii, am avut meciul în mână, dar am ratat. Am vorbit cu domnul Mangia după ce am venit de la lot și am stabilit că nu ar fi trebuit să încep titular și să intru pe parcurs dacă era nevoie. De câte ori avem ocazia să trecem în frunte nu reușim, e ca un blestem. Nu am avut niciodată 3 penalti-uri, nici nu știu dacă au fost toate, dar arbitrul așa a decis, el știe cel mai bine. A fost un joc plăcut pentru public, dar pentru noi a fost un dezastru”.

După meci, Cristi Bărbuț a spus: „Nu știu ce ne-a lipsit, dar vom analiza jocul, iar în meciul cu Viitorul sper să obținem cele 3 puncte. Golul 3 a fost o greșeală colectivă, începută de mine. Dar trebuie să ne ridicăm capul și să mergem mai departe. Am avut 3 penalty-uri, dar nu vreau să comentez despre arbitraj. Avem o medie foarte scăzută de vârstă, dar facem spectacol pe teren. Cred că asta vrea să vadă lumea la televizor. Cu Dinamo am dat 3, cu Gaz au fost 5. Am pierdut și sperăm să nu mai facem greșeli”.

 

Gaz Metan Mediaș – CSU Craiova 3-2, iar oltenii au picat pe locul 7 al clasamentului din Liga 1 și pot ajunge chiar mai jos, în funcție de rezultatele din ultimele meciuri ale etapei.

Gaz Metan Mediaș – CSU Craiova    3-2

Au marcat: M. Constantin 11 (pen), C. Fortes 26, I. Cristea 82 / Mitriță 8 (pen), Koljic 75 (pen.)

Gaz Metan Mediaș: Pleșca – Crețu, Cristea, Constantin, Trif – Fofana, Luis Aurelio – Calado (90+1 R. Romeo), Olaru, Fernandes (57 Chamed) – C. Fortes. Antrenor: Mihai Teja

CSU Craiova: Pigliacelli – Donkor, Kelic, Tiago Ferreira, Briceag (54 Bancu) – Fedele, Mateiu (55 Cicâldău) – Mitriță, Mihăilă (69 Rocha), Bărbuț – Koljic. Antrenor: Devis Mangia

Arbitru: Andrei Chivulete

Eliminat: Fedele 89

 

Liga 1 – etapa 8

Concordia Chiajna – Sepsi Sf. Gheorghe   0-3

Dinamo București – Astra Giurgiu   1-2

Dunărea Călărași – FC Botoșani      3-2

Gaz Metan Mediaș – CSU Craiova   3-2

Meciurile FC Voluntari – Poli Iași și CFR Cluj – FCSB s-au terminat după închiderea ediției printate.

Astăzi, ora 21:00

FC Viitorul – Hermannstadt

Clasament

  1. FCSB 7 4        2        1        18-8  14
  2. Astra Giurgiu 8 3        5        0        10-5  14
  3. Sepsi 8 4        2        2        9-4    14
  4. Mediaș 8 4        2        2        11-11 41
  5. CFR Cluj 7 3        3        1        9-6    12
  6. Dunărea Călărași 8 3        3        2        9-8    12
  7. CSU Craiova 8 3        2        3        15-9  11
  8. FC Viitorul 7 3        1        3        8-8    10
  9. Dinamo 8 3        1        4        12-16 10
  10. FC Botoșani 8 1        5        2        11-11 8
  11. Poli Iași 7 2 2        3        6-11  8
  12. Hermannstadt 7 2 1        4        7-8    7
  13. Concordia Chiajna 8 2        1        5        6-14  7
  14. FC Voluntari 7 0        2        5        4-16  2

Politica