sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Se reabilitează bazinul de înot al Colegiului „Carol I”

Lucrările de reabilitare a bazinului de înot al Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova sunt în plină desfăşurare. După o perioadă mare de timp, autoritățile au trecut la treabă, acest obiectiv fiind așteptat de către foarte mulți craioveni.

Potrivit primarului Craiovei, Mihail Genoiu, urmează montarea instalaţiei de climatizare şi de gresie şi faianţă. „Așa cum am promis la începutul anului, au început lucrările la bazinul de înot al Colegiului Carol I. Am decopertat toată faianța și gresia aflată în stare avansată de degradare, am înlocuit deja o parte din tocărie. Urmează instalația de climatizare și montarea de gresie și faianță noi”, a afirmat Genoiu.

Bazinul este unul din cele mai mari bazine din zona Olteniei. A fost construit în 1978, iar, până în urmă cu un deceniu şi jumătate, aici erau organizate ore de înot atât pentru elevi, cât şi pentru craiovenii care doreau să practice acest sport. Clădirea era prevăzută cu cinci cabine de duş pentru fete, cinci cabine pentru băieţi, o saună, vestiare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica