luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Stoian, în urmă cu un an: „Aș vrea să joc la adevărata Universitatea!”

Adrian Stoian, mijlocașul craiovean care și-a tatuat stema cu leul pe umăr, s-ar întoarce în Liga 1 după 8 ani petrecuți în Italia.

Veți vedea transferuri spectaculoase”, a anunțat Marcel Popescu. Potrivit presei centrale, CSU Craiova este în negocieri avansate cu Adrian Stoian, jucătorul care a evoluat în ultimii opt ani în primele două ligi italiene. Stoian și-a facut junioratul la Școala de Fotbal Gică Popescu, iar în 2009, la vârsta de 18 ani, a fost transferat de AS Roma. El a mai jucat în Italia la Pescara, Bari, Chievo, Genoa și Crotone.

Cu un an în urmă, jucătorul afirma că visează să joace pentru FC U Craiova: Dacă stau să mă gândesc, aş vrea să joc în Liga 1, iar dorinţa cea mare ar fi să fiu jucătorul Universităţii Craiova. Nu mă refer la actuala echipă din Liga 1, CSU, aş vrea să joc la Universitatea adevărată şi sper ca Mititelu, sau cine se ocupă de echipa Craiovei, să rezolve cât mai repede şi să încerce să readucă Universitatea, chiar şi în ligile inferioare. Am văzut exemplul echipei Petrolul, care a reînceput de jos. Mi se pare o idee bună, mai ales că e păcat de suporterii care îşi iubesc atât de mult echipele, Craiova şi Petrolul. Acum vreo doi ani mi-am făcut şi un tatuaj cu Universitatea Craiova”, a spus Stoian pentru ProSport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La fel ca Alexandru Băluță, produs sută la sută al Școlii Gică Popescu, Adrian Stoian și-a tatuat pe umăr stema Universității Craiova.

Politica