vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Slatina, buget în 2017 de peste 200 milioane lei

Proiectul bugetului local de venituri şi cheltuieli al municipiului Slatina este aproape gata, primăria aşteptând ca mai întâi Consiliul Judeţean să aprobe proiecţia bugetară a judeţului.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a declarat că valoarea bugetului este asemănătoare cu cea de anul trecut. Bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului Slatina s-a ridicat, în 2016, la peste 209 milioane de lei, de două ori mai mult decât în anul precedent. Aproape o sută de milioane lei din bugetul pe anul 2016 au mers către investiţii. În acest an, potrivit primarului Emil Moţ, cea mai mare parte a bugetului Slatinei va fi direcţionată tot către investiţii, edilul arătând că pentru anveloparea termică a imobilelor de locuit este prevăzută suma de 37 milioane lei vechi „În ceea ce priveşte proiectul privind bugetul local, aşteptăm şedinţa de Consiliu Judeţean. În acest moment, este gata în proporţie de 99%. Ca şi valoare este asemănător cu cel de anul trecut. În ceea ce priveşte investiţii, 37 de milioane de lei vor merge doar spre anveloparea de blocuri. Cea mai mare parte din buget va merge în investiţii”, a declarat Emil Moţ.

267.527.000 lei este suma la care se ridică bugetul de venituri şi cheltuieli al judeţului Olt, potrivit proiecţiei pregătite de Consiliul Judeţean (CJ). Proiectul urmează să fie votat de aleşii judeţeni, după 20 martie, când se va încheia perioada în care trebuie să stea în transparenţă decizională.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat, la ultima şedinţă a forului, că se fac toate eforturile pentru a aproba cât mai repete bugetul de investiţii şi cheltuieli, astfel încât şi primăriile din judeţ să facă acelaşi lucru. Oprescu a explicat care sunt paşii procedurali până la adoptarea bugetului de către Consiliul Judeţean Olt. „După promulgarea Legii Bugetului, am avut un termen de cinci zile în care a trebuit să primim de la primari adrese prin care să ne solicite şi să ne spună exact de ce sume au nevoie, urmând ca 15 zile să stea în transparenţă. Imediat după completarea acestei proceduri, vom veni cu el pe ordinea de zi, probabil că într-o şedinţă extraordinară a consiliului judeţean”, declara, la acea dată, Marius Oprescu.

Politica