vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

S-a rezolvat play-off-ul!

În acest sezon, graniţa dintre extaz şi agonie a fost foarte subţire în privinţa lui CSU Craiova. După trei etape de agonie, a venit şi extazul în vestiarul craiovenilor, care şi-au îndeplinit primul obiectiv din această ediţie a campionatului Ligii I, calificarea în play-off şi, ca atare, un loc într-o Cupă Europeană. Formaţia pregătită de Gigi Mulţescu mai avea nevoie de un singur punct în ultimul meci al sezonului regulat, disputat, duminică, la Piteşti, contra lui Gaz Metan Mediaş, o altă pretendentă la play-off. Întâlnirea a fost una intensă pentru că medieşenii erau obligaţi la o victorie ca să se califice, aşa că au tras cu toţi dinţii pentru cele trei puncte.

Prima repriză a fost mai aridă în ocazii de gol, dar ambele părţi au avut momente periculoase la poarta adversă, care nu au fost concretizate. Singurul gol al partidei a picat în actul secund, la o execuţie frumoasă a lui Nicuşor Bancu (62) de la marginea careului de 16 metri, trimiţând în vinclul porţii apărate de Greab. În această situaţie, medieşenii au intensificat ofensiva spre finalul meciului, dar Calancea a fost la post când Bic a rămas în poziţie de unu la unu cu el şi la lovitura liberă a lui Eric. Oaspeţii au nimerit şi transversala în ultimele zece minute de joc, la reluarea cu capul a lui Buziuc.

Finalul partidei a fost unul urât pentru Marius Briceag, care s-a ales cu o tăietură la nivelul rotulei, fiind schimbat în ultimul minut de prelungiri. În cele din urmă, scorul a rămas 1-0 pentru CSU Craiova, care astfel şi-a asigurat prezenţa în play-off.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mă bucur foarte tare, în ultima perioadă nu am avut parte de astfel de momente. Mă bucur pentru suporterii noştri, care ne-au purtat spre victoria asta şi ne-au susţinut în toate meciurile, meritau această calificare în play-off. Prezentţa în play-off este meritată din perspectiva întregului parcurs din acest campionat, în care am abordat un fotbal ofensiv, care a adus oamenii la stadion. Ăsta a fost mesajul pe care am vrut să îl transmitem. Și acum, chiar dacă aveam nevoie de un punct cu Mediaş, în majoritatea partidei am jucat ofensiv, ne-am respectat crezul, era păcat să pierdem calificarea. M-a consumat foarte tare partida asta, mă simt parcă am jucat două meciuri, nu unul. N-am putut să mă exteriorizez, în rest a fost bine. Încărcătura a fost peste limită, jucătorii şi-au dorit foarte mult calificarea. Dar cu cât este mai greu, cu atât e mai frumos, dar lasă şi urme”, a declarat antrenorul Craiovei, Gigi Mulţescu.

Referitor la bătălia pentru titlu, Mulţescu a spus: “Trebuie să ne bucurăm de victoria asta, să ne adunăm gândurile şi după vom vedea care sunt şansele la titlu.”

În urma rezultatelor slabe dinainte de meciul cu Gaz Metan Mediaş, s-a vehiculat că tehnicianul lui CSU Craiova ar fi vizat pentru o demitere dacă va rata play-off-ul. Gigi Mulţescu a contrazis însă zvonurile, asigurând că are tot sprijinul celor din conducere.

Nu s-a pus problema demiterii mele, chiar dacă s-a vehiculat acest lucru. Am avut tot sprijinul conducerii pentru a pregăti meciul cu Gaz Metan şi îl am în continuare”.

Bancu: Orice echipă are şanse la titlu, în play-off

Marcatorul golului din disputa cu echipa medieşeană, Nicuşor Bancu, a declarat că este foarte bucuros de această calificare, iar în privinţa şanselor la titlul de campioană, jucătorul consideră că toate echipele prezente în play-off pot ocupa prima poziţie la finalul campionatului.

Mă bucur foarte mult pentru că am reuşit să ne atingem obiectivul, acela de a ne califica în play-off. În ultimele etape ne-am făcut viaţa grea singuri, nu am fost în stare să obţinem un punct. A fost foarte greu să ne motivăm, am stat de vorbă între noi la o masă cu toţii ca să trecem peste acele trei eşecuri. Fanii au fost extraordinari în această seară (n.r. – duminică seara), chiar şi la Piteşti. Ne bucurăm că suporterii au venit în număr atât de mare. Odată ce ne-am calificat în play-off, cu siguranţă vom fi pregătiţi să ne batem la titlu. Nu mai avem ce pierde. Punctele se vor înjumătăţi, iar fiecare echipă va avea şansa ei. Va fi o luptă strânsă”, a afirmat Bancu.

Prima etapă a play-off-ului va avea loc în acest weekend, dar programul nu a fost încă stabilit. Craiova va începe în această fază cu 22 de puncte în urma înjumătăţii punctajului acumulat în sezonul regulat.

Pandurii n-a mişcat în faţa lui Dinamo

În ultima etapă, gorjenii nu şi-au putut îmbunătăţi linia de clasament înainte de a începe bătălia pentru salvarea de la retrogradare. Pandurii Târgu Jiu a pierdut, duminică, la Drobeta Turnu Severin, meciul împotriva lui Dinamo Bucureşti, cu scorul de 2-0. Nemec (34) şi Nistor (85) au marcat pentru victoria alb-roşiilor, care datorită acestui succes au obţinut calificarea în play-off.

Dinamo a ştiut să fructifice ocaziile. Per total, o victorie meritată pentru Dinamo, se vede că au calitate. Am avut un prim sfert de oră bun, apoi am cedat, am primit gol după o greşeală personală. În repriza a doua, am avut şansa de a egala. Dinamo e o echipă cu experienţă, mai sigură pe ea. În jocul nostru s-a văzut un pic de teamă. Cred că puteam face o surpriză cu ceva şansă. Clar Dinamo merită să fie în play-off, are jucători care pot face diferenţa. Nistor a marcat un gol senzaţional, îşi pune amprenta asupra jocului în multe partide. Noi vom juca în play-out cu echipe aflate la nivelul nostru“, a spus Flavius Stoican, antrenorul lui Pandurii. Echipa gorjeană va lua startul în play-out cu zece puncte.

CSU Craiova – Gaz Metan Mediaş 1-0 (0-0)

Marcator: Bancu (62)

Stadion: Nicolae Dobrin din Piteşti, spectatori: 9.000

CSU: Calancea – Dimitrov, Popov, Barthe, Briceag (90+3 Petre) – Mateiu, Zlatinski, Bancu – Ivan, Fajic (68 Măzărache), Băluţă (76 Kelic).

Antrenor: Gheorghe Mulţescu

Mediaş: Greab – Creţu, Trtovac, Zaharia, Rugasevic (84 Danci) – Bic, Tahar (76 Cristea)  – Romeo (59 C. Petre), Eric, Buziuc – Sikorski.

Antrenor: Cristi Pustai

Arbitri: Radu Petrescu – Adrian Ghinguleac, Mircea Grigoriu. R.: Adrian Comănescu

Observatori: Ion Căţoi, Nicolae Marodin

REZULTATE ETAPA A XXVI-A

Sâmbătă, 4 martie

Poli Timişoara – Concordia Chiajna 1-1

FC Steaua Bucureşti – ASA Târgu Mureş 1-1

Duminică, 5 martie

CSU Craiova – Gaz Metan Mediaş 1-0

CFR Cluj – FC Viitorul 1-0

Pandurii Târgu Jiu – Dinamo Bucureşti 0-2

Luni, 6 martie

FC Voluntari – CSM Poli Iaşi s-a încheiat după terminarea ediţiei

Astra Giurgiu – FC Botoşani s-a încheiat după terminarea ediţiei

CLASAMENT LIGA I

1. FC Viitorul 26 16 3 7 39-22 51

2. FC Steaua Bucureşti 26 13 8 5 34-22 47

3. CFR 1907 Cluj 26 14 7 5 42-23 43

4. CSU Craiova 26 13 4 9 36-26 43

5. Dinamo Bucureşti 26 12 5 9 40-33 41

6. Astra Giurgiu 25 12 5 8 29-28 41

7. Gaz Metan Mediaş 26 10 9 7 36-27 39

8. FC Botoşani 25 9 5 11 30-28 32

9. FC Voluntari 25 8 6 11 30-36 30

10. CSM Poli Iaşi 25 7 5 13 27-31 26

11. Concordia 26 6 7 13 17-32 25

12. Pandurii Tg. Jiu 26 6 7 13 24-42 19

13. Poli Timişoara 26 7 7 12 25-42 14

14. ASA Târgu Mureş 26 5 6 15 20-37 12

Politica