vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident de muncă la ,,Celrom” Severin: Om ars cu sodă caustică

Un salariat de la Combinatul de celuloză şi hârtie ,,Celrom” din Drobeta Turnu Severin se zbate între viață și moarte la un spital din București, după ce a suferit arsuri cu sodă caustică pe mai bine de jumătate din suprafața corpului. Echipajul medical de la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți a găsit victima, un bărbat în vârstă de 52 de ani, conştientă, dar cu arsuri la nivelul membrelor inferioare, torace posterior, coapse, fese şi gambe, produse cu sodă caustică. Bărbatul a fost preluat de echipajul de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, care i-a acordat primele îngrijiri medicale şi apoi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin. Medicii de aici au hotărât transportarea acestuia de urgenţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti din cauza stării grave în care se afla. ITM Mehedinţi a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările accidentului de muncă. Combinatul de celuloză și hârtie din Severin a fost cumpărat și pus pe roate de omul de afaceri Constantin Isvoranu, care a investit aici în jur de 20 de milioane de euro.

Politica