luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

IPJ Dolj: Închisoare pentru folosirea ilegală a articolelor pirotehnice

Experienţa anilor anteriori a demonstrat că, urmare a nerespectării dispoziţiilor legale, în această perioadă se înregistrează cazuri de folosire necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, aspect ce provoacă atât disconfort fonic cetaţenilor, răniri grave ale unor persoane, cât şi distrugeri de bunuri şi imobile.
Din analiza situaţiei înregistrată în anii precedenţi rezultă că în lunile septembrie – decembrie se încearcă folosirea ilegală a acestor produse de către persoane juridice, atât autorizate cât și neautorizate și de către persoane fizice care nu îndeplinesc condițiile legale, pentru executarea jocurilor de artificii cu ocazia unor evenimente private, încălcând prevederile Legii 126/1995 republicată privind regimul materiilor explozive.
Conform acestei legi „orice operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.” (art.37 lit. a)
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 8 din Legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive, persoanele care produc, dețin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum și persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice au obligația de a obține autorizația din partea Inspectoratului Teritorial de Munca și Inspectoratul Judetean de Politie. 
 Avizul pentru executarea jocurilor de artificii se eliberează conform Legii nr. 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive şi a H.G nr. 954/2001, de către Inspectoratul Județean de Poliție pe raza de competenţă a căruia se execută jocul de artificii sau de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, pentru cele organizate pe raza Capitalei, persoanelor juridice autorizate în acest sens.
Atenţionăm pe această cale atât persoanele fizice, cât şi reprezentanţii societăţilor comerciale care au ca obiect de activitate organizarea de petreceri şi administratorii localurilor publice unde se desfăşoară astfel de evenimente private că nerespectarea legislaţiei în vigoare, respectiv executarea focurilor de artificii de către persoane fizice sau juridice neautorizate atrage răspunderea penală a acestora.

Politica