vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Facilitate fiscală pentru contribuabilii Craiovei, supusă dezbaterii

Primăria Craiova a supus consultării publice un proiect de hotărâre privind modalitatea de acordare a scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale. Procedura ar urma să se adreseze persoanelor fizice care sunt contribuabili la bugetul local al Craiovei. Aceasta ar urma să se aplice de la adopatarea hotărârii în Consiliul Local şi până la data de 30 iunie, conform Codului de Procedură fiscală.

Primăria Craiova a postat, pe site-ul propriu, spre consultare publică, un proiect de hotărâre ce vizează scutirea contribuabililor restanţi la obligaţiile fiscale de la plata majorărilor de întârziere. Acesta se adresează persoanelor fizice care au restanţe datorate bugetului local.

De această facilitate pot să beneficieze contribuabilii care au restanţe, în principal”

Policlinica Buna Vestire Craiova

La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda scutirea în proporţie de 100% pentru majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale, dacă obligaţiile bugetare certe, lichide şi exigibile, vor fi achitate la data depunerii cererii, dar nu mai târziu de 30.06.2017, inclusiv, sub sancţiunea decăderii”, se arată în proiectul de hotărâre. Practic, cei care au restanţe şi fac cererea după intrarea în vigoare a hotărârii consiliului local şi până la 30 iunie 2017, vor fi scutiţi de majorările de întârziere.

Ideea este ca oamenii să îşi achite şi să nu rămână cu restanţe. Anul trecut a fost emisă ordonanţa 44/2015, unde s-a avut în vedere termenul de 30 martie, însă noi mergem pe Codul de procedură fiscală şi prelungim până la 30 iunie 2017. De această facilitate pot să beneficieze contribuabilii care au restanţe, în principal. Am introdus şi posibilitatea ca, dacă contribuabilul are anumiţi bani doar pentru anumite tipuri de creanţe, spre exemplu pentru impozitul la casă, şi face dovada plăţii integrale numai pentru acesta, scutirea se va face numai pentru impozitul sau taxa respectivă”, a explicat Elena Bonescu, directoarea Direcţiei de Impozite şi Taxe Craiova.

Documentele necesare

Contribuabilii vor putea beneficia de această facilitate dacă depun o cerere temeinic justificată, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, sub sancţiunea decăderii, la registratura UAT – Municipiul Craiova, însoţită de următoarele documente: fotocopia/fotocopiile actelor de identitate a/ale proprietarilor şi fotocopia documentului de plată (dacă plata nu s-a efectuat la ghişeele Direcţiei Impozite şi Taxe. Fotocopiile vor fi conforme cu originalul. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii „conform cu originalul” şi prin semnătura acestuia.

Persoanele fizice sau persoanele juridice interesate pot depune propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare cu privire la proiectul supus consultării, până la data de 14.10.2016, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul Primăriei Municipiului Craiova, str Al.I. Cuza nr. 7, prin fax: 0251.411.561 sau la adresa de e-mail [email protected].

Procent de încasare de 99% faţă de previziunile iniţiale

În ceea ce priveşte încasările, Elena Bonescu a precizat că acestea se situau, la data de 30 septembrie, la un procent de 99% faţă de cât a fost prevăzut în bugetul pentru anul 2016. Totodată, directoarea Direcţiei Impozite şi Taxe a mai precizat că, din punctul său de vedere, activitatea de la ghişee s-a îmbunătăţit odată cu deschiderea celor trei noi puncte de colectare din cartiere.

Politica