sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Severinul fără aleși locali. Validarea mandatelor, anulată

Mandatele aleșilor locali din municipiul Drobeta Turnu Severin vor trebui validate din nou, a decis Tribunalul Mehedinți. 

Așteptăm motivarea”, spune primarul Marius Screciu

Hotărârea de validare a mandatelor a fost atacată în instanță de Alianța PSD+UNPR, după ce PSD a format majoritate în consiliul local cu PNL și nu cu UNPR.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Noi am atacat în instanță HCL Drobeta-Turnu-Severin, nr. 2/24.06.2016. Prin acea hotărâre validarea s-a făcut cu încălcarea legii. Mandatele a trei consileri nu au fost validate atunci pentru ca PNL împreună cu doi dintre consilierii PSD, să poată să numească cei doi viceprimari. Noi am solicitat anularea hotărârii respective ca fiind lovită de nulitate absolută. Instanța a dispus reluarea procedurilor, trebuie întrunit consiliul local, reluată procedura de validare a consilierului, a mandatului de primar, de alegere a celor doi viceprimari. Toate hotârile consiliului local adoptate acestei hotărâri nr.2 sunt lovite de nulitate absolută”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, avocatul Sorin Crudiu.

Potrivit acestuia, Hotărârea Tribunalului este executorie, astfel că Severinul a rămas fără aleși locali.

Cei trei consilieri care nu au fost validați în ședința din 24 iunie, ci ulterior, sunt Svoboda Mădălina, Turbatu Andrada și Roșca Răzvan.

Politica