sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

A început construcția scutului antirachetă din Polonia

A început construcția scutului antirachetă din Polonia, sistem similar cu cel de la Deveselu. La inaugurare au participat preşedintele Andrei Duda, adjunctul secretarului american al Apărării şi ministrul român al Apărării. Şi la fel ca în cazul României, Polonia şi-a atras şi ea reacții de la Moscova, mai ales că scutul polonez este situat la doar 250 de kilometri de teritoriul Rusiei.

„Acesta nu este un sistem de apărare, ci face parte din potenţialul nuclear al Statelor Unite extins la periferie. În acest caz, periferia este Europa de Est. Dar acum ne vedem obligaţi să găsim o cale de a neutraliza ameninţările care apar la adresa Federaţiei Ruse”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Digi24.ro.

Lucrările la partea poloneză a scutului antirachetă se vor încheia în 2018. În baza militară din apropierea Mării Baltice vor fi staţionaţi 300 de militari americani. Este un nou motiv de nemulţumire pentru oficialii ruşi, furioşi că de anul viitor, Statele Unite vor avea o brigadă permanentă în estul Europei, compusă din peste patru mii de militari, informează aceeași sursă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto:hotnews.ro

Politica