La un an distanţă de la oprirea producţiei de apă grea, ROMAG PROD se confruntă cu o problemă tipic românească, legată de incertitudinea zilei de mâine pentru circa 200 de salariaţi care au mai rămas, nu să stingă lumina, ci să protejeze o avuţie naţională cifrată la 1,2 miliarde de euro, o rezervă impresionantă din cea mai pură apă grea din lume. Mentenanţa apei grele este asigurată de angajaţi ai aceleiaşi regii autonome aflate în faliment şi la mâna unui administrator judiciar, fără ca cineva să le asigure stabilitatea locului de muncă. Falimentul miracolului de la Halânga, deşi previzibil, este cutremurător, prin complexitatea falimentului unei industrii ce s-a dorit a propulsa România în rândul marilor puteri energetice ale Europei. Sub protecţia anonimatului, un inginer specialist care lucrează la ROMAG PROD de peste trei decenii, vorbeşte despre mărirea şi decăderea apei grele româneşti şi despre iminenţa închiderii combinatului. Omul nostru spulberă şi miturile legate de isteria unei apocalipse a hidrogenului sulfurat, dar şi despre echipa care păzeşte o comoară nepreţuită a rezervei de apă grea a statului român.
Falimentul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), cu sediul la Drobeta Turnu Severin nu mai impresionează, azi, pe absolut nimeni. Mulţi dintre cei peste 2.000 de foşti angajaţi de aici s-au împăcat cu ideea că au trăit să o vadă şi pe asta şi au plecat acasă cu o brumă de compensaţii salariale, dar fără salariile compensatorii promise în contractul colectiv de muncă. Impactul social MAJOR generat de falimentul industriei nucleare româneşti de la Severin s-a încercat a fi estompat de un investitor japonez, venit să fabrice cabluri auto, pe terenul unei alte foste legende ale industriei mehedinţene, Combinatul de Celuloză şi Hârtie.
Azi, în lume, fabrici de apă grea se mai află doar în Argentina şi în Canada, iar materia primă pentru funcţionarea centralelor nucleare pare a nu mai interesa pe nimeni, în România de azi. Centrala Nucleară de la Cernavoda deţine momentan doar două reactoare funcţionale, celelalte trei pe care Ceauşescu şi le dorea atunci când a dispus ca România să aibă un producător de energie de tip nuclear, nu s-au mai finalizat în ultimul sfert de veac de convulsii ale tranziţiei şi nici nu există deocamdată vreo speranţă ca ele să se finalizeze.
În aceste condiţii, Combinatul de apă grea din apropierea Severinului şi-a atins apogeul, cantitatea produsă aici fiind una imensă şi stocată deja la rezerva de stat. Închiderea acestui combinat era, aşadar, una iminentă, iar specialiştii în domeniu spun că oricum instalaţiile au ajuns la capătul vieţii, iar dacă prin absurd s-ar mai fi dorit producerea inutilă, pe stoc, a preţiosului lichid cu puritate de peste 99 la sută, ar fi trebuit ca vechile instalaţii să fie pur şi simplu reproiectate. La Severin, însă, nimeni nu a avut vreodată curajul să ia taurul de coarne şi să explice la peste 2.000 de suflete că fabrica de la care îşi câştigă existenţa trebuie desfiinţată, pentru că bomba socială declanşată de închiderea RAAN nu a fost, din punct de vedere politic, pe placul niciunei administraţii locale şi niciunui guvern postdecembrist. Din contră, toţi au promis fel şi fel de soluţii fanteziste şi au acumulat voturi de la o masă de manevră dusă mereu cu vorba.
Scurt istoric
În anul 1979 este stabilit amplasamentul primei centrale nuclear-electrice la Cernavodă, iar în anul 1980 se decidea construirea unui mare combinat pentru separarea apei grele la Severin. Capacitatea instalată era de 360 de tone de apă grea pe an, pentru ca într-o a doua etapă, care n-a mai fost finalizată, să se dubleze la 720 de tone pe an. În vecinătatea combinatului, la Halânga, a fost construită o termocentrală (ROMAG TERMO) pentru asigurarea aburului tehnologic necesar realizării schimbului izotopic hidrogen-deuteriu. Cu ani în urmă, pe lângă Centrala de la Cernavodă, uzina exporta apă grea în Coreea de Sud, China, Statele Unite ale Americii şi Germania. Sucursala ROMAG mai producea şi apă superuşoară, azot lichefiat, aer instrumental, apă demineralizată, apă potabilă, apă distilată şi apă industrială. Uzina, considerată unicat în Europa, era totodată cel mai mare producător de apă grea din lume, România fiind singura ţară din Europa care a dezvoltat o filieră nucleară de tip CANDU.
Începutul sfârşitului şi miturile apocalipsei
RAAN se află în insolvenţă din septembrie 2013, având datorii de peste 750 de milioane de lei, iar din cei 2.300 de salariaţi care lucrau aici, au mai rămas aproape 200, o echipă care asigură mentenanţa apei grele. Oprirea producţiei de apă grea s-a repercutat şi asupra termocentralei, a minelor de lignit din regiune şi a oraşului Drobeta Turnu Severin care este dependent de aburul produs aici. În anul 2013, atunci când a început procesul de insolvenţă al RAAN, imaginea complexă a tuturor mizeriilor legate de devalizarea unei bijuterii industriale a început să îşi arate faţa hidoasă. Zeci de firme, cele mai multe controlate de afaceristul Georgică Cornu, s-au înscris la masa credală, cu creanţe imense. De asemenea, au început să iese la iveală şi firmele căpuşă care au supt din RAAN miliarde de lei, de la firme de pază şi până la firme de publicitate din slujba unor politicieni locali, deţinători de trusturi de presă ce înghiţeau sute de mii de lei pe publicitate. Am încercat să elucidăm câteva din aceste mistere cu ajutorul unui om care lucrează la ROMAG PROD de la terminarea facultăţii, adică de peste trei decenii, unul dintre specialiştii care au rămas pentru a conserva apa grea. Interlocutorul nostru a insistat să îi protejăm identitatea şi a mai precizat că nu este singurul dintre cei pentru care Combinatul de apă grea este parte din viaţa lor, este ca şi un copil al lor, ca şi o particică din inima lor. Omul nostru spune că închiderea combinatului era iminentă şi este perfect justificată din punct de vedere economic, în actuala conjunctură naţională şi internaţională, ba chiar că, în decretul dat de Ceauşescu pentru înfiinţarea Combinatului de la Halânga, era specificat clar faptul că acesta va produce apă grea necesară unui program energetic nuclear ce prevedea construirea a cinci reactoare la Cernavoda, după care scopul acestui combinat se va considera atins, iar el va deveni inutil industriei româneşti. Chiar dacă să spunem că celelalte trei reactoare de la Cernavoda s-ar finaliza, cantitatea produsă până acum şi aflată la rezerva de stat este mai mult decât suficientă, având în vedere că apa grea se foloseşte doar la încărcarea reactoarelor la pornire şi pentru completarea nivelului în cele aflate în funcţiune. Mai mult, spune specialistul, durata de viaţă a instalaţiilor de producţie este finalizată, ele ajungând să nu mai poată fi autorizate să funcţioneze, decât dacă s-ar investi masiv în modernizarea lor. Până în anul 2012, combinatul a mers la capacitate maximă şi chiar era pe profit, însă rezerva de apă grea, stocată de statul român chiar la Halânga a devenit una imensă, ca să nu mai vorbim de apa grea produsă până în ultima clipă de funcţionare. „Apa grea nu este un produs pe care îl fabrici şi apoi îl depozitezi undeva şi el stă acolo în siguranţă până la nesfârşit. Apa grea se depozitează în anumite condiţii, are nevoie de mentenanţă, trebuie să fie ţinută sub observaţie pentru a nu-şi pierde puritatea şi, la nevoie, trebuie reprelucrată, scop în care o parte din instalaţiile finale au fost păstrate în funcţiune. Pentru a conserva această bogăţie, această avere a statului român, cifrată la miliarde de lei, este nevoie de o echipă de specialişti care să lucreze în continuare aici, ani şi ani de-a rândul! Nu ştiu câţi ani, dar închipuiţi-vă că un reactor are o durată de viaţă între 30 şi 50 de ani, timp în care nivelul de apă grea din el trebuie completată!”, explică inginerul. Întrebat ce părere are despre miturile conform cărora oprirea producţiei de apă grea ar putea crea un pericol iminent pentru severineni, prin poluare cu hidrogen sulfurat şi prin poluare cu substanţe periculoase rezultate prin procesul de distrugere a hidrogenului sulfurat rămas în instalaţiile oprite, inginerul a zâmbit amar şi a precizat: „Sunt prostii şi dezinformări! Nimeni nu este atât de inconştient ca să ignore pericolele şi ca să lucreze anapoda! Uitaţi cum stă treaba: în acest moment, hidrogenul sulfurat care rămăsese în instalaţii la momentul opririi producţiei nu mai există, a fost distrus prin ardere controlată. Faptul că această ardere poate crea o poluare a mediului este adevărat, numai că această poluare se produce doar dacă arderea se face necontrolat şi în cantităţi foarte mari, ori noi am ars cantităţi foarte mici, progresiv, la intervale mari de timp, astfel încât cantitatea de substanţe eliberată în atmosferă să poată fi asimilată şi să nu depăşească limitele admisibilităţii! Totul este acum sub control la ROMAG PROD, aici lucrează specialişti care ştiu ce trebuie să facă, iar oprirea şi conservarea instalaţiilor s-au făcut în deplină siguranţă. Nu aceasta este problema noastră, ci alta! Una cu mult mai gravă!”.
Valoarea rezervei de apă grea depăşeşte 1,2 miliarde euro
Oprirea activităţii la uzina de apă grea ROMAG PROD nu a încheiat şi problemele de aici. Nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu apa grea depozitată aici, a cărei valoare depăşeşte 1,2 miliarde euro. Intrarea în faliment a RAAN a condus şi la denunţarea tuturor contractelor, care urmează a fi denunţate, iar bunurile regiei – scoase la vânzare sau lichidate. Ca atare, şi contractele de depozitare a apei grele vor suferi acelaşi tratament! În faţa acestei situaţii limită, proprietarii de drept ai stocului de apă grea, Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – ANRSPS şi NUCLEARELECTRICA SA nu dau semne că au vreo soluţie pentru preluarea în siguranţă a produsului. Situaţia delicată de la RAAN era cunoscută încă din 2014, când fostul premier Victor Ponta a vizitat platforma RAAN, vizită în urma căreia, în martie 2015, guvernul a aprobat memorandumul “Măsuri în vederea opririi controlate a producţiei de apă grea (D2O) la RAAN“. În acest memorandum se face referire şi la managementul apei grele post-închidere controlată: ”Proiectantul general al unităţilor de producere a apei grele – Regia Autonomă Tehnologii pentru Energie Nucleară (RATEN) –-Centrul de Inginerie Tehnologică pentru Operaţiuni Nucleare (CITON) a studiului de impact impus de oprirea controlată a producţiei de apă grea şi a proiectului pentru managementul apei grele, post închidere controlată, pentru toată perioada de operare a unităţilor 1 – 4 de la CNE Cernavodă în cadrul programului nucleu de cercetare-dezvoltare derulat prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice”.
Specialiştii nimănui
Întrebat care ar fi problema gravă de actualitate de pe platforma industrială oprită de la ROMAG PROD Halânga, inginerul a precizat că oamenii care au rămas să lucreze la mentenanţa apei grele şi să protejeze tonele de apă-grea ale rezervei de stat, aflate aici, sunt dezamăgiţi de faptul că nimeni nu le-a asigurat stabilitatea locului de muncă şi a veniturilor. Mai exact, cei care au plecat acasă, au primit compensaţii salariale şi s-au împăcat într-un fel sau altul cu pierderea locului de muncă, însă cei aproape 200 de salariaţi care mai lucrează aici şi cred că fac o muncă delicată şi de mare răspundere, se simt în pericol, deoarece figurează ca angajaţi ai aceleiaşi regii aflate în faliment, sunt tot la mâna administratorului judiciar şi sunt plătiţi de o entitate pentru care, practic, ei nu mai lucrează. „Este foarte clar că aici se ajungea oricum, la oprirea producţiei de apă grea, e corect şi justificat din punct de vedere economic, dar nu înţeleg, nici eu şi nici ceilalţi care au rămas la combinat, de ce atunci când s-a decis închiderea combinatului nu s-a prevăzut şi înfiinţarea unei entităţi juridice menite să se ocupe de conservarea combinatului şi de mentenanţa apei grele, pentru că aşa era normal!”, spune interlocutorul nostru. Mai exact, problema cea mai acută şi cea mai actuală de la combinatul de apă grea este legată de apariţia unui nou obiect al muncii – nu se mai fabrică apă grea, ci se asigură mentenanţa rezervelor de apă grea şi conservarea instalaţiilor, iar aceste lucruri nu mai ţin de RAAN şi nici de problemele acesteia legate de faliment şi de lupta cu creditorii. Statul român, Guvernul, prin Ministerul Economiei, nu au luat în calcul faptul că trebuia disociată net activitatea RAAN şi problemele regiei de ceea ce fac acum cei aproape 200 de salariaţi, care au grijă de apa grea rămasă pe stoc. Aceşti oameni ar fi trebuit să fie angajaţi de o entitate juridică înfiinţată separat de statul român, care să se ocupe de ceea ce a mai rămas din combinatul miracol de altă dată, o avuţie imensă numită stocul de apă grea. „Imaginaţi-vă ce ar însemna ca unul dintre aceşti oameni să îşi piardă locul de muncă! Programul de disponibilizare a personalului şi de protecţie a acestuia s-a încheiat, compensaţii nu se mai pot da, iar omul rămas acum fără serviciu ar trebui să se mulţumească doar cu un ajutor de şomaj. Normal, oamenii care încă mai sunt aici ar trebui să nu mai fie angajaţii RAAN, ci ai unei companii sau cum ar fi ea numită şi definită, care ar avea ca obiect de activitate mentenanţa apei grele!”, a mai explicat inginerul.
