sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Limitarea vitezei sub 50 de kilometri ar putea fi eliminată

Limitarea vitezei autoturismelor, sub 50 de kilometri, pe drumurile publice ar putea fi eliminată, dacă se aprobă propunerea deputatului UDMR Marton Arpad.

Propunerea deputatului de a modufica Ordonanța prevede eliminarea limitării vitezei autoturismelor sub 50 km/oră pe tot traseul unei localităţi şi restrângerea acestei limitări la o distanţă minimă necesară, care să nu depăşească 3 km.   

Potrivit propunerii legislative, "se interzice limitarea vitezei sub 50 de kilometri pentru autiovehicule la întreaga localitate, adică de la indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate până la indicatorul de ieşire din localitate", precizează Digi24.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În expunerea de motive se arată că în unele locuri există "limitări de viteză exagerate pe o lungime exagerată", precum şi "semnalizări interpretabile". În aceste condiţii, o cauză importantă a producerii accidentelor rutiere este legată de formarea de coloane lungi de maşini care uneori se întind pe câţiva kilometri. "Formarea acestor coloane nu de puţine ori se datorează unor limitări de viteză excesive atât în privinţa vitezei de deplasare, cât şi în privinţa lungimii tronsonului", potrivit documentului.

Eliminarea limitării vitezei este argumentată prin faptul că restricţionarea nu este dată de specificul drumului. 

 

spot_img
spot_img

Politica