vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Începe reabilitarea Parcului „Romanescu”. Primăria a predat constructorului amplasamentul

Parcul „Nicolae Romanescu” îşi închide porţile. Primăria Craiova a predat luni amplasamentul firmei Mitliv, liderul asocierii care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea parcului. Astfel că, de astăzi, parcul se transformă în şantier.

Până la sfârşitul anului constructorul va încerca să realizeze măcar jumătate din lucrări. Asta pentru ca municipalitatea să poată lua o parte din fondurile europene câştigate pe proiect. Lucrările ce se vor face anul viitor vor fi suportate din bugetul local al Craiovei.

Asocierea SC Mitliv Exim SRL – SC Civitas Systems SRL – SC R&A Partners SRL, este cea care le execută. În martie, anul viitor, Parcul „Nicolae Romanescu” ar urma să-şi redeschidă porţile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit proiectului se vor executa următoarele lucrări: reabilitare/recondiţionare cascade şi căderi apă existente; reabilitarea şi reintegrarea variatelor elemente specifice de mobilier urban: bănci, pubele, stâlpi de iluminat, grupuri sanitare etc.; montare sisteme de irigare automată; montarea de fântâni cu apă potabilă cu model specific istoricului obiectivului, precum şi recondiţionarea celor existente; realizare reţele de drenuri; reamenajarea şi reabilitarea structurii de alei pietonale; reamenajarea/recondiţionarea intrărilor în parc şi a împrejmuirii; reabilitarea elementelor tip construcţie existente: casa grădinarului, pavilioane rustice, glorieta, pavilion debarcader; instalarea unui sistem de supraveghere video cu dispecerat, precum şi signalistica de siguranţă şi securitate în exploatare etc.

Parcul “Nicolae Romanescu” din Craiova, cu o suprafaţă totală de aproximativ 100 ha, este al doilea ca mărime din România, fiind depăşit doar de Herăstrău şi al treilea ca mărime din Europa.

Simbolul turistic al oraşului, a fost inaugurat acum mai bine de 100 de ani, în 1903, la ceremonia de inaugurare fiind prezenţi prim-ministrul Dimitrie Sturdza, principele Ferdinand, dar şi regele României din acea perioadă, Carol I.
Parcul care poartă numele fostului primar al Craiovei, Nicolae Romanescu, a fost proiectat de arhitectul francez Edouard Redont, în anul 1900.

Ulterior, planurile parcului au fost medaliate cu aur la Expoziţia Universală de la Paris din 1900. Construcţia sa a durat 2 ani, din 1901 până în 1903.

 

Dincolo de frumuseţea naturală a parcului, aici sunt şi câteva obiective turistice interesante:

 

  1. Podul Suspendat- un pod construit în 1901-1902, situat deasupra apei, despărţind două dealuri.

  2. Castelul Fermecat- pe unul dintre dealuri, în apropierea podului, se află un castel (fost restaurant), acum fiind obiectiv turistic.

  3. Palatul Bibescu – este o altă clădire ascunsă în Parcul „Romanescu”. Însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost găzduit aici, în zilele de 26 şi 27 iunie 1859, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o la Craiova, aşa cum este menţionat pe o plăcuţă amplasată pe clădire.

  4. Hipodromul Craiova- inaugurat în 1903, era, pe atunci, folosit pentru curse de trap şi galop. După cel de-al Doilea Război Mondial partea din faţa tribunei a fost transformată în teren pentru concursurile de sărituri peste obstacole.

  5. Lacul din centrul parcului se întinde pe patru hectare.

  6. Grădina Zoologică – inaugurată în 1906, este una dintre cele mai vechi grădini zoologice din ţară.

 

 

Politica