vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

„Profu’ de religie”, de la Craiova la Sibiu şi Bucureşti

Spectacolul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova „Profu’ de religie”, va fi jucat săptămâna aceasta pe scenele a două teatre din ţară.

Spectacolul realizat de Bobi Pricop, după un text de Mihaela Michailov, a fost invitat la prima ediţie a „Festivalului Tânăr”, organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu (manager, Adrian Tibu), organizat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie. Spectacolul Naţionalului craiovean va fi jucat pe 30 septembrie, de la ora 18, urmând ca a doua zi, pe 1 octombrie să fie reprezentat pe scena Teatrului Excelsior, Bucureşti.

Ediţia inaugurală a Festivalului Tânăr de la Sibiu reuneşte artişti din Franţa, Germania, Polonia, România şi Spania, ce vor prezenta evenimente în sălile Teatrului „Gong”, la Sala Thalia, la Sala Studio de la Casa de Cultură a Sindicatelor, dar şi în Librăria Habitus. 
Reprezentaţia de la Bucureşti este programată în cadrul Festivalului TEEN-FEST (selecţioner, Oana Borş), organizat în perioada 25 septembrie-2 octombrie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Festivalul are caracter competiţional, iar spectacolele de teatru vor fi jurizate de criticii de teatru Monica Andronescu şi Mircea Morariu, precum şi directorul artistic adjunct al Prague Youth Theatre, Rebecca Humphries. Alături de aceştia, EXCELSIOR TEEN-FEST introduce un juriu al adolescenţilor, format din 6 elevi, care va oferi un premiu special în cadrul festivalului. Programul cuprinde spectacole din Bucureşti, Craiova, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Botoşani, proiecţii ale unor filme româneşti premiate la festivaluri internaţionale şi ateliere de dans contemporan, fotografie şi dramaturgie observaţional-empatică. 

O actriţă craioveancă, prezentă cu spectacolul său

 

Actriţa Teatrului Naţional Craiova, Iulia Colan, este de asemenea prezentă cu spectacolul său de succes, „Flori pentru Algernon” (în colaborare cu Teatrul Act), de Daniel Keys, multipremiat în ultimii ani.Spectacolul regizat de Bobi Pricop, pe un text al Mihaelei Michailov, a fost invitat la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, graţie unei colaborări stimulatoare dintre regizor, dramaturg şi actorii din distribuţie: Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Dragoş Măceşanu şi Cătălin Vieru. Spectacolul a primit Premiul Publicului (locul al II-lea) la cel mai mare festival de teatru contemporan din lume, Festivalul de Teatru „New plays from Europe”, Wiesbaden (Germania), 2014, iar regizorul Bobi Pricop a fost distins cu Premiul pentru regie (ex-aequo) la Festivalul de Teatru Scurt, Oradea, 2014. Pentru rolul Mara, actriţa Romaniţa Ionescu a fost nominalizată la Premiile UNITER, 2014, pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

 

Politica