A vorbi despre educaţie, în România anului 2015, şi a crede că ea se şi realizează la standardele unui minim grad de civilizaţie şi conştiinţă comunitară este ca şi cum am retrăi bancurile ostăşeşti cu victoriile armatei albaneze din epoca comunistă.
La un sfert de veac de la Re(in)voluţia din 1989 a concluziona cam ce şi pe unde se găseşte EDUCAŢIA pare ceva de domeniul S.F. Mai ales la un an de când, din 1859 încoace, adică la startul anului şcolar 2014-2015, nu au fost editate ABeCeDarele. Plecăm de la o lume în care, acum mai bine de 25 de ani, elevii, liceenii şi studenţii stăteau la rând la gaz sau petrosin pentru a avea ce pune în opaiţul la care până noaptea târziu îşi efectuau temele, referatele şi proiectele. Învăţăceii, alături de militari aveau ”marea onoare” de a fi în fiecare toamnă şi principala forţă de muncă în agricultură spre bunăstarea şi propăşirea neamului românesc. Dincolo de aceste neajunsuri copiii, adolescenţii şi tinerii beneficiau de o educaţie solidă din partea familiei şi a şcolii. Nu-i de neglijat că mulţi dintre părinţi îşi canalizau odraslele spre o educaţie solidă care să le dea o şansă, într-o ţară încremenită în tipare dictatoriale, de a spera la o portiţă spre izbăvitorul occident.
Societatea, atât cât se putea exprima, avea şi ea rolul ei în a oferi lecţii de viaţă şi comportament. Era de neconceput ca acum mai bine de 25 de ani un elev să nu cedeze locul unei persoane în vârstă într-un mijloc de transport în comun sau să nu ajute o persoană aflată în nevoie să traverseze strada. Încălcarea acestor norme de conduită civică, neimpuse de nici o normă legală, atrăgeau atenţia iar tânărul era admonestat verbal pentru indolenţa sa. E drept că în lipsa unor ”modele” precum în showbiz-ul post-decembrist tinerii se rezumau sâmbăta seara la a ieşi la o discotecă în oraş sau la un chef pe scară. În rest şcoală, opaiţ şi carte cu speranţa că la finalizarea studiilor vor obţine un post mai călduţ, care să le permită obţinerea unei repartiţii de butelie şi, de ce nu, chiar a unei locuinţe.
Poate părea ciudat dar neatractivitatea televizorului, lipsa luminii şi lipsa libertăţii de opinie i-a educat pe tineri să se autoeduce. S-au luptat să-şi creeze singuri un profil moral şi intelectual pentru a avea o notorietate în societate şi pentru a reuşi prin propriile forţe. Anii au trecut însă, în zbor, iar scumpa libertate, aşteptata democraţie şi slobodul (prea slobod chiar) cuvânt făcură sfertul de veac.
Stricto sensu EDUCAŢIA reprezintă un ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării şi dezvoltării intelectuale, morale şi fizice ale oamenilor, ale societăţii. Rezultatul acestei activităţi pedagogice sunt buna creştere şi comportarea civilizată în societate. Nefiind un erudit în ştiinţele educaţionale, dar având buna creştere generatoare de o comportare civilizată mi-am permis pentru câteva zile să fiu martorul conviv al Doamnei EDUCAŢIA.
Şi, am pornit la drum, braţ la braţ: ”Prima impresie este că această distinsă Doamnă, la puţin peste un sfert de veac de la naşterea libertăţii şi democraţiei pe aceste plaiuri, pare o bătrână gârbovită de neplăcerile pe care i le creează actuala societate românească. Principiile unei morale, cel puţin comunitare, dacă nu şi creştine, sunt pe cale de dispariţie. Dezvoltarea intelectuală a tinerilor, graţie metodelor moderne de învăţământ şi a tehnologiei avansate, se realizează rapid, dar, din păcate, în majoritatea cazurilor, pentru a crea metode de a eluda legea şi de a obţine cât mai uşor posibil câştiguri financiare fabuloase. A-i acuza doar pe părinţi şi profesori că nu-şi îndeplinesc întru-totul sarcinile educaţionale ar fi nedrept pentru că societatea şi mersul ei influenţează printr-o singură măsură, nepopulară sau nelegală, ani şi ani de formare educaţională.
Nu-i mai puţin adevărat că Doamna EDUCAŢIE reuşeşte încă, să mai atragă câţiva rebeli care-i trec pragul zi de zi. Într-o zi de vară fierbinte, pe când ieşea după una-alta, dorind să traverseze printre bolizii de sute de cai putere din care răsunau sutele de waţi manelizaţi s-a ales şi cu o înjurătură, de la un piţifelnic, în momentul în care s-a sprijinit de aripa maşinii pentru a nu fi lovită de un vitezoman. A răsuflat uşurată când ajunsă în staţia de autobuz a şi apărut un microbuz burduşit cu lume. Cele câteva staţii distanţă până la piaţă aveau să-i strice însă din nou buna dispoziţie. Trei sferturi din mijlocul de transport era alcătuit din tineri, bucuroşi nevoie mare că au apucat locuri pe scaune. Nimeni nu s-a milit să-i cedeze locul. Nici nu prea aveau cum pentru că puştanii îşi transferau maneau zilei pe telefoanele lor ”bengoase” în timp ce fetele o anafureau de zor pe una dintre colege care, pe lângă că nu le rezolvă temele, la cheful de ziua ei ”scârba” le-a gonit la 12 noaptea.
Distinsa Doamnă trece cu vederea peste aceste neplăceri şi merge fericită spre piaţă pentru a-şi lua cele necesare. La intrare în piaţă este asurzită, pentru a treia oară în mai puţin de 30 de minute de maneaua zilei ”Offfff, mama mea !” a inegalabilului solist Mezelul de platină. Îmbrâncită, asurzită, stresată şi foarte obosită, distinsa Doamnă revine acasă. Îşi încropeşte ceva de mâncare şi trece în faţa televizorului pentru a se destinde după o zi de coşmar. Şoc, însă ! Pe mai bine din jumătate dintre canalele Tv se promovează deja maneaua zilei de care a luat la cunoştiinţă. La celelalte, ştiri şi telenovele. Alege ştirile pentru că telenovele i se par un surogat care nu fac decât să afecteze gândirea şi intelectul. Dar aici retrăieşte coşmarul ieşirii în oraş: sinucideri, spargeri, crime, furturi, înşelăciuni, tâlhării, meciuri trucate, contracte false şi fraude nenumărate.
Distinsa Doamnă – EDUCAŢIA – oftează din greu, închide televizorul şi se aşază în bătrânul ei şezlong de la fereastră. După câteva zeci de minute de meditaţie se duce la masa-i de lucru, aprinde opaiţul, îşi pregăteşte tocul şi cerneala, îşi toarnă o ceaşcă de cafea şi prin palele dulci-amărui din vârful port-ţigaretului se postează la masa de lucru să-şi aştearnă gândurile la startul anului şcolar 2015–2016, poate ultimul din existenţa domniei sale pe plaiurile mioritice: ”Osândită mi-s să-mi văd apropierea sfârşitului meu. Acum literă de lege este BANUL, ”dezvoltarea” intelectuală o asigură TELENOVELELE, iar ”buna” creştere o proslăveşte Măria-sa MANEAUA. Născută fiind să proslăvesc buna creştere intelectuală, morală şi fizică mă văd nevoită să mă recunosc învinsă de hoţie, mitocănie şi incultură şi să proclam o nouă ierarhie în conştiinţa societăţii româneşti: MANELE – LOVELE – TELENOVELE !”
Săraca Domnă, ce vremuri fu să prindă. Şi noi alături de ea. Săru' mâna scumpă Doamnă. Mai stai cu noi, că de nu va fi vai şi amar de viitorul naţiei ăsteia!
Să auzim şi să citim numai de bine !
