duminică, mai 5, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cercetat şi pentru furt calificat

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Zătreni şi Poliţiei oraşului Bălceşti au continuat investigaţiile în ceea ce-l priveşte pe tânărul de 26 de ani  şi au stabilit faptul că împreună cu B. Constantin, de 24 de ani, din comuna Sineşti au pătruns într-un magazin în noaptea de 31 august/1septembrie a.c., de unde au sustras ţigări în valoare de 6.000 de lei.

“Faţă de B. Daniel s-au extins cercetările şi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, fiind întreprinse totodată activităţi de identificare a lui B. Constantin.
Întrucât tânărul, de 24 de ani, se sustrăgea cercetărilor, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţiei Zătreni sprijiniţi de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti au reuşit identificarea acestuia şi reţinerea şi conducerea acestuia la procurorul de caz pentru continuarea cercetărilor”, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea. 

B. Daniel a fost reţinut pentru tâlhărie după ce, la sfârşitul lunii august, poliţiştii Postului de Poliţie Ghioroiu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o femeie din localitate cu privire la faptul că a surprins un bărbat în curtea locuinţei sale, moment în care acesta a lovit-o cu pumnii, deposedând-o de un lănţişor de aur şi cercei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Echipa operativă ajunsă la faţa locului a efectuat cercetări stabilind faptul că femeia a fost trezită de lătratul câinelui său, ieşind din locuinţă şi ajungând în dreptul anexei gospodăreşti unde erau ţinute păsări, a fost lovită de un bărbat. În urma investigaţiilor, s-a constatat că persoana bănuită de comiterea faptei de tâlhărie este B. Daniel, de 26 de ani, din comuna Sineşti, tânăr bănuit şi în alte cauze de comiterea de fapte de natură contravenţională şi penală”, potrivit IPJ Vâlcea. 

Politica