sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Chinezii de la Junlun Petroleum vor, în continuare, combinatul Oltchim

Compania chineză Junlun Petroleum nu renunţă la ideea de cumpăra combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea. Marţi, ministrul Economiei, Comerţului şi Turismului, Mihai Tudose, s-a întâlnit cu o delegaţie a companiei chineze, condusă de preşedintele Consiliului de administraţie, Xie Changqing. La întâlnire au participat administratorii judiciari şi administratorul special ai companiei aflate în insolvenţă, dar şi managementul combinatului Oltchim.

Zilele următoare, o echipă de experţi a Junlun Petroleum CO LTD va face o analiză tehnică la Oltchim, se arată într-un comunicat de presă al ministerului Economiei.

“Evaluarea tehnică are ca scop fundamentarea investiţiei pe care partea chineză ar urma să o facă în România. Astfel, va fi elaborat un plan de dezvoltare a societăţii, care să cuprindă inclusiv introducerea de tehnologii şi produse noi, destinate pieţelor externe.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ministrul Mihai Tudose şi-a exprimat dorinţa realizării unor paşi concreţi în finalizarea acestui proiect şi i-a asigurat pe partenerii chinezi de întregul sprijin al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului. Demnitarul a precizat că, 'datorită managementului societăţii, Oltchim a devenit mai atractivă, trezind interesul de principiu şi altor investitori'. Administratorul judiciar a reamintit că, în primul semestru din 2015, Oltchim S.A. a înregistrat cele mai bune rezultate economico-financiare din ultimii patru ani, după ce cifra de afaceri a societăţii a crescut cu 35%, în primul semestru din 2015, faţă de aceeaşi perioada a anului 2014.

Mai mult, strategia Oltchim s-a axat pe recâştigarea încrederii clienţilor majoritari externi, astfel că, în prezent, valoarea exportului reprezintă peste 70% din cifra de afaceri a societăţii.

În încheiere, reprezentantul delegaţiei chineze, Xie Changqing, şi-a exprimat încrederea că, împreună cu autorităţile din România şi autorităţile din China vor face posibilă preluarea combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea şi transformarea companiei într-o afacere de succes”, se arată în comunicatul ministerului.

OLTCHIM SA Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă de la ianuarie 2013 şi se află în proces de reorganizare. Statul român este acţionar majoritar şi deţine prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului 54,8% din OLTCHIM SA.

La jumătatea acestei luni, conducerea Oltchim prezenta raportul semestrial al companiei din care reieşea că anularea unor datorii de 2,35 de miliarde de lei, în baza planului de reorganizare, a dus la un profit net, la jumătatea anului, de 2,31 miliarde de lei. În primul semestru s-au înregistrat pierderi de 9,12 milioane lei, semnificative, însă în scădere.

"Pierderea totală din activitatea curentă s-a redus, în doi ani, cu 138 milioane lei, de la -147 milioane lei la -9 milioane lei în prima jumătate a acestui an. EBITDA s-a îmbunătăţit cu 90,1 milioane lei, de la -65,7 milioane lei în primul semestru din 2013 la plus 24,4 milioane lei în semestrul I 2015", se arată în raportul companiei.

Cifra de afaceri raportată în primul semestru este de 364 de milioane de lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi cu 73% faţă de semestrul I din 2013.

"Rezultatele economice obţinute de Oltchim SA în semestrul I din 2015 au fost posibile prin implementarea unui plan de măsuri care au vizat recâştigarea încrederii clienţilor majoritari externi (valoarea exportului reprezintă 74% din cifra de afaceri), o mai bună utilizare a resurselor financiare şi eliminarea tuturor cheltuielilor care nu sunt strâns legate de activitatea de producţie", se arată în comunicatul Oltchim.

În acelaşi document, Oltchim mai arată că, în ultimele 18 luni, a achitat lunar drepturile salariale aferente unei luni (avans, lichidare, tichete de masă) pentru toţi salariaţii, iar personalul disponibilizat, în contul salariilor compensatorii, a încasat lunar în aprilie şi mai suma de 531 lei, iar începând cu luna iunie 1.000 lei lunar. În prezent, la Oltchim lucrează circa 2.200 de oameni.

Totodată conducerea combinatului precizează în raport că valoarea totală a investiţiilor realizate în primul semestru al anului 2015 este de aproximativ 6,1 milioane lei, din surse proprii.

Planul de reorganizare prevede vânzarea companiei pentru minim 307 milioane euro.

 

 

Politica