sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gazprom nu mai livrează în Ucraina

Livrările de gaze către Ucraina făcute de Grupul rus Gazprom au fost oprite astăzi. Asta, după ce ieri, Kievul a anunțat suspendarea tuturor achizițiilor de gaze din Rusia, în urma eșecului negocierilor asupra prețului, care vizau să mențină aprovizionarea sa pentru o perioadă cuprinsă între trei și șase luni, transmite AFP, citat de Agerpres.

Compania publică Naftogaz a anunțat ieri, într-un comunicat, că va continua să asigure tranzitul gazelor rusești prin Ucraina spre ceilalți beneficiari din Europa.

'Ucraina nu a plătit pentru livrările de gaze pentru luna iulie. Începând cu orele 10:00 în această dimineață livrările Gazprom către Ucraina au fost oprite. Gazprom nu va livra gaze naturale Ucrainei — indiferent de preț — fără plata anticipată', a afirmat șeful Gazprom, Alexei Miller, într-un comunicat de presă, relatează Agerpes.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acordul cu privire la livrările de gaze rusești către Ucraina a expirat ieri, fără să se ajungă la o înțelegere asupra prețurilor cu Gazpromul în timpul unor negocieri care au avut loc la Viena și la care au participat și reprezentanți ai Uniunii Europene.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

Politica