joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Obligativitatea reabilitării clădirilor creează locuri de muncă

Până în 2020, toate clădirile publice din Uniunea Europeană ar trebui să aibă certificate N-ZEB – Near Zero Energy Buildings.

În prezent, în România nu există o astfel de clădire, iar în condiţiile cerinţelor UE, este necesară calificarea forţei de muncă în construcţii, informează Mediafax.

Şi în Craiova este un program pe fonduri europene pentru reabilitarea blocurilor, însă autorităţile locale se lovesc, de multe ori, de refuzul locatarilor. Dacă pe o scară un singur proprietar refuză reabilitarea, atunci se renunţă la acel bloc.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În total, sunt „prinse” 300 de blocuri în proiect, iar acestea intră pe rând în program, pe măsură ce se întocmesc documentațiile necesare. În ultimele luni s-a aprobat reabilitarea a trei blocuri din Craiova, aflate în cartierul 1 Mai.

Cele trei imobile se găsesc pe strada „Ion Augustin” și vor fi modernizate în cadrul programului   de reabilitare termică inițiat de Primăria Craiova și finanțat cu fonduri europene. Investiția la blocul  de locuințe S46 (un bloc cu patru etaje, construit în anul 1985) se ridică la suma de 474,5 milioane de lei, cea de la blocul S53 (cu patru etaje) este de 514,3 milioane de lei, iar cea de la blocul S55 va fi de 507,7 milioane de lei. În toate cazurile, lucrările vor consta în izolarea termică a pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în bloc, cu tâmplărie termoizolantă, performantă energetic; închiderea balcoanelor, termo-hidroizolarea terasei, izolarea termică a planșeului peste subsol, refacerea finisajelor anvelopei, reparații la elementele de construcții care prezintă pericol de desprindere, intervenție la instalația de distribuție a agentului termic pentru încălzire aferentă părților comune ale blocului, reparația degradărilor apărute în plăcile și parapeții balcoanelor și în structura fațadei, refacerea instalației de paratrăsnet și iluminatul de la subsol; realizarea distribuției de apă rece și caldă prin coloane amplasate pe casa scării și înlocuirea conductelor și a contorului de apă caldă și rece.

 

Proiectul va fi demarat în 30 de state

Revenind la cerinţele UE, proiectul "BUILD UP Skills QualiShell", care vizează calificarea forţei de muncă în construcţii, va fi demarat în 30 de state membre, iar România este prima ţară care îl va implementa.

"Suntem încântaţi că am găsit aici deschiderea necesară. Cu siguranţă că foarte mulţi muncitori vor aplica, iar în urma programului vor dobândi abilităţile necesare pentru ca reabilitarea să se facă la cel mai înalt nivel", a declarat Alessandro Proia, ofiţer de proiect, Agenţia Executivă pentru Înteprinderi Mici şi Mijlocii, reprezentantul Comisiei Europene.

Coordonatorul proiectului cu fonduri europene, Horia Petran, a spus că acesta asigură trecerea de la practicile curente de termoizolare la realizarea corectă a clădirilor cu consum de energie aproape egal cu zero în România.

"Acest proiect este fantastic pentru piaţa muncii, urmărind dezvoltarea şi implementarea la nivel naţional a schemelor de calificare a montatorilor de sisteme opace de termoizolare pentru clădiri şi a montatorilor de sisteme de tâmplărie termoizolantă. Pentru domeniul construcţiilor înseamnă enorm, pentru că se simte lipsa de forţă de muncă calificată", a adăugat Horia Petran.

Lipsa de pe piaţă a muncitorilor calificaţi este resimţită şi de companiile din construcţii.

"Ne-am confruntat tot timpul cu această problemă a muncitorilor calificaţi, care se găsesc foarte greu. Noi am demarat proiecte interne de perfecţionare a muncitorilor, încă din 2008. Acest program este extrem de important pentru livrarea unor lucrări de calitate", susţine Dragoş Militaru, reprezentantul companiei Fabryo Corporation Atlas Paints.

Izolaţia termică executată necorespunzător sau inexistenţa ei înseamnă facturi mai mari la energia electrică, în contextul în care tarifele la energie se anunţă a fi majorate.

O anvelopare a clădirilor necorespunzătoare afectează zidăria şi tencuiala şi chiar pune în pericol sănătatea oamenilor. Igrasia provoacă boli respiratorii, dar favorizează şi apariţia unor afecţiuni hepatice, precum şi scăderea imunităţii organismului.

Primăria Craiova organizează bursa locurilor de muncă

Pe de altă parte, primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că în toamnă va organiza o bursă a locurilor de muncă.

"Începând din luna septembrie, Primăria Municipiului Craiova va organiza o bursă a locurilor de muncă. Ne-am gândit la acest lucru pentru că ne întâlnim cu oameni de afaceri, și români și străini, și care ne spun că nu găsesc să angajeze specialiști. Și noi, de fiecare dată, spunem că nu este posibil aşa ceva. Avem cetățeni, care vin în audiențe și cer locuri de muncă. Și atunci am ajuns la concluzia că acele burse de job-uri, care sunt organizate de instituțiile de profil nu au mare căutare și oamenii au mare încredere în primărie. Vrem să facem acest lucru în cadru organizat, legal și deja în noua organigramă a primăriei există un birou, care se va ocupa de afacerile internaționale, acolo unde va fi angajat un funcționar, care se va ocupa de bursa locurilor de muncă. Eu vă garantez că vom avea suficiente locuri de muncă puse la dispoziție de firme și le vom arăta craiovenilor că au unde să muncească”, a afirmat primarul Lia Olguța Vasilescu.

 

 

Politica