Călușul este un obicei românesc apărut cu mulţi ani înaintea lui Hristos, practicat de Rusalii care ține de cultul unui străvechi zeu cabalin numit de tradiția populară a dacilor, Căluș, Căluț sau Călucean. Acesta este o parte integrantă a vieţii spirituale a multor sate din Câmpia Dunării (Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Ilfov). Din spusele vătafilor cetelor doljene, căluşul se trage din luptele şi strigătele dacilor cu romanii. Căluşul este un ritual şi îşi exercită puterea prin dans, muzică, costum, texte, acţiuni dramatice, obiecte rituale, reguli şi interdicţii.
În perioada desfăşurării obiceiului, căluşarii trebuie să respecte o serie de obligaţii, restricţii sau pedepse.
„Din bătrâni povestea călușului se spune că se trage din daci și romani. Trebuie să fi curat ca și în ziua de Paști, deoarece dacă nu ești curat cazi din picioare, și pentru a te ridica trebuie să te joace căluşarii cu zece ulcioare, iar când rămâne unul nespart atunci te scoli. Poți fi luat din rusale, din călușar, din crăiță sau din cal”, spune Petre Podaru, vătaful cetei din Coţofenii din Dos (sat Potmelţu).
În comuna Sopot, sat Pietroaia, vătaful ne spune că povestea căluşului nu poate fi spusă, fiind sub jurământ.
„Noi jucăm călușul de peste 100 de ani. Călușul este înaintea lui Hristos cu 200 de ani, încă de pe vremea dacilor și romanilor. Noi tradiția o ținem cât putem, învățăm alți copii mai mici, dacă vor și au plăcerea să joace, joacă. La noi povestea călușului nu se spune, noi avem un jurământ”, a spus vătaful cetei de căluşari.
Acelaşi nume, dar joc diferit
Căluşul cuprinde o serie de acte rituale, rânduite odată cu momentul constituirii cetei de căluşari cum ar fi depunerea jurământului, steagul, pelinul şi usturoiul. În Dolj, aproape în fiecare comună, jocul şi obiceiul căluşului sunt diferite. Jocuri precum Calul şi Floricica sunt specifice aproape fiecărei zone doljene.
„La noi jocurile sunt Crăița, Calul, Floricica. Când se termină jocul călușului, se face hora de mână și se prinde tot tineretul, copii care vin nou-născuți sau botezați se joacă pentru a alunga relele. Crăițele joacă exact cum jucăm și noi. Steagul se formează din nouă căpățâni de usturoi, nouă fire de pelin, iar de acolo nu se dă pelin până după terminarea jocului. La noi steagul se îngroapă și se frânge în trei, dacă este secetă dăm cu el pe apă, dacă plouă dăm cu el pe uscat. Dacă se întâmplă să cadă cineva jos noi trebuie să îl punem cu capul pe usturoi și pelin și să-l jucăm de jur împrejur până când trebuie să se scoale. Pelinul este pentru ca atunci când cineva spală să îl pună la cadă”, spune Petre Podaru.
„La noi călușul se joacă pentru oamenii bolnavi care ne cheamă acasă. Steagul nostru este ca și un drapel, să vadă lumea Alaiul călușului și se pune usturoi și pelin pentru a ne feri de rele. Jocurile cetei noastre sunt Crăițele, Crăițele în lanț, Broasca, Ariciul, Calul”, a pus Marius Trandafir, vătaful din Sopot (sat Pietroaia).
La Dăbuleni steagul căluşarilor se sfinţeşte pentru alungarea spiritelor rele, iar jocul celui care cade este doar pentru unul dintre căluşari.
„În Dăbuleni este ceva ereditar de peste 100 de ani. De Rusalii se joacă căluşul la casa oamenilor şi se alungă relele, pentru sănătate dacă miroşi pelin de la căluşari şi mănânci usturoi de la steag. La noi căluşul ţine trei zile, de duminică până marţi. Noi avem trei jocuri pe care le jucăm, căluşul specific oraşului Dăbuleni, care este unic şi nu putem să îl schimbăm noi, mai avem o horă şi Floricica. Steagul este un simbol al căluşului nostru, este un steag sfinţit, la terminarea căluşului acesta se îngroapă şi nu ştie nimeni de el, decât vataful şi ajutorul lui şi se dezgroapă la un an. Cu acest steag se merge în fiecare şi nu se foloseşte decât atunci. De dimineaţă(n.r.) am fost cu el la biserică, l-am sfinţit şi când terminăm se sfinţeşte iar şi îl ascundem. Nu avem voie să spunem nimic despre jocuri şi depunem un jurământ, iar zilele astea suntem curaţi, nu avem voie să ne îmbătăm sau să ne înjurăm. În timpul jocului Floricica ating cu vârful pelinului obrazul unui căluşar, atunci el cade şi noi îl jucăm până când îşi revine. Mulţi zic că acest lucru nu este adevărat, dar este. Mirosind pelin şi mâncând usturoi simţi că eşti mai puternic, mai vioi”, spune vătaful cetei de căluşari din Dăbuleni.
În satul Giurgiţa, nea Ion ne spune că steagul reprezintă drapelul căluşarilor, iar ciotul sau iepurele semnifică mutul care fuge cu relele celui luat din căluş.
„Căluşul se joacă de pe vremea dacilor la noi în comună. Ciomagul sau strigăturile vin de la luptele dacilor cu romanii. Steagul, fiecare ţară, fiecare unitate are drapelul ei, aşa şi atunci, pe vremea dacilor, aveau steagul lor, şi în ziua de astăzi steagul nostru îl reprezintă pe cel din bătrâni. Iepurele: când cineva este luat din căluş, iepurele fuge repede şi ia relele după el, usturoiul, pelinul au mirosul pe care îl emană şi alungă relele, clopoţeii care îi avem pe noi alungă duhurile rele după om, să fie omul sănătos. Steagul îl păstrez acasă, iar iepurele îl îngropăm. Crăiţele când se luptau dacii cu romanii veneau cu coşurile pline de mâncare să le dea să mănânce. Căluşul îl joacă doar bărbaţii, femeile joacă căluş artistic nu tradiţional. Căluşul ţine trei zile şi după două săptămâni se îngroapă ciocul(iepurele). Jurământul este un jurământ secret, pe care nu avem voie să îl spunem nimănui. Acest jurământ îl depunem sâmbătă noaptea, ca să fim siguri că jucăm căluşul cel puţin trei ani”, Ion Calotă, Giurgiţa.
Ceata de căluşari de la Giurgiţa, cu ajutorul jocului Doborâtul au reuşit să ridice din boală doi oameni luaţi din Căluş.
„Jocurile de la noi sunt mai multe, dar nu le mai jucăm pe toate, Plimbarea, Floricica, Raţa, Chisărul şi Doborâtul, care este cel mai important. În timpul Doborâtului, avem o cană cu apă şi când se sparge şi loveşte pe unul dintre noi, acela cade jos şi îl sculăm să îşi revină. Am avut ocazie să sculăm din căluşi vreo doi inşi de la Cerăt. Noi jucăm căluşul tradiţional nu artistic, noi nu avem coregraf, jucăm din bătrâni cum îl ştim. Noi căluşul îl jucăm şi când suntem chemaţi, înainte se juca la fiecare nuntă, în ziua de luni”, spune vătaful cetei din Giurgiţa.
Ritualul Căluşului a fost proclamat de către UNESCO ”Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”, în 2005.
