luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Chinezii, interesaţi să investească în Dolj

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a primit ieri vizita unor înalţi oficiali, reprezentanţi ai legislativului provinciei Guangdong din Republica Populară Chineză, fiind abordate mai multe probleme cu care se confruntă judeţul nostru.
Asistenţa socială şi implementarea în România a legislaţiei europene pentru protecţia mediului, în special în ceea ce priveşte calitatea apei şi a aerului, gestionarea apelor uzate şi a deşeurilor au fost printre cele mai interesante teme.  

Suntem onoraţi să vă avem astăzi (ieri – n.r.), aici la Craiova. Sunteţi în România de două zile, în prima zi aţi avut plăcerea să vedeţi o parte din Bucureşti, astăzi aţi făcut drumul la Craiova şi de câteva ore suntem împreună. Suntem unul din primele judeţe care am semnat un protocol de înfrăţire cu provincia chineză Guangdong. Poporul român are un respect faţă de poporul chinez, iar poporul chinez, a dat, de-a lungul timpului, multe dovezi de prietenie pentru poporul român. Anumite gesturi, pe care poporul chinez le-a făcut pentru România, nu le vom uita niciodată şi aceste sentimente de prietenie le nutreşte şi populaţia judeţului Dolj, de circa 600 de mii de locuitori.
Ion Prioteasa în prezentarea oaspeţilor din China

«Avem multe de oferit din punct de vedere al investiţiilor»

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe parcursul conferinţei, a rulat un filmuleţ cu obiectivele din judeţul Dolj, pentru ca reprezentanţi legislativului provinciei Guangdong, să se familiarizeze cu zona noastră.  

Am înţeles că vă interesează câteva domenii de activitate, cum ar fi cele legate de mediu, aşa cum pe noi ne interesează foarte mult investiţiile care se pot face în această regiune, unde este nevoie de mai multe locuri de muncă. Din fericire, relaţiile dintre România şi China au cunoscut o nouă abordare şi dezvoltare în ultimul timp şi premierul Victor Ponta a făcut deja două vizite în China, au fost vizire reciproce şi ale premierului chinez în România. Cu ocazia primei vizite a premierului am fost onorat să fac parte din delegaţie şi am cunoscut China la ea acasă. Dumneavoastră veniţi din cea mai dezvoltată regiune a Chinei, regiunea Guangdong, la rândul nostru avem multe de oferit în ceea priveşte investiţiile, fie în parcul industrial, fie în terenurile care aparţin Consiliului Judeţean şi iată că unul dintre proiectele pe care Primăria Craiova şi le-a propus încep să dea roade, ceea ce înseamnă că este un început bun între relaţiile judeţului Dolj şi China.
A mai precizat preşedintele CJ Dolj

În final, acesta a prezentat şi programul zilei, pentru oficialii chinezi.

Vom merge într-un centru de copii care, fie au fost abandonaţi o perioadă de timp de părinţii care au plecat la lucru în străinătate, fie s-au născut cu un handicap, fie, pur şi simplu, participă la unele recuperări, exerciţii specifice acestor centre. După aceea vom merge şi vom vizita staţia de epurare a muncipiului Craiova, a apelor uzate, una dintre cele mai mari staţii de epurare din România, care a fost realizată pe fonduri europene. După aceea vă putem prezenta şi alte lucruri deosebite din acest oraş.
A conchis Ion Prioteasa

«Dorim să avem o colaborare cât mai bună»

Delegaţia chineză a fost formată din: Yao Zeyuan, secretar general adjunct al Comitetului Permanent – Congresul Popular Provincial, Dong Hui – interpret limba engleză Comisia Afaceri Internaţionale, Hunag Yajun – interpret chineză-română, Chen Weixiong – membru al Comitetului Permanent , director general adjunct al Comitetului Juridic, Yl Minggang – şef Serviciu al Comisiei Legislative a Comitetului Permanent şi Yuan Jun – director adjunct al Comisiei Legislative a Comitetului Permanent.  
Secretarul general adjunct al Comitetului Permanent din Congresul Popular Provincial, Yao Zeyuan, a realizat o prezentare a provinciei Guangdong şi şi-a arătat intenţia să investească în zona noastră.

Am făcut o prezentare a provinciei Guangdong. Avem o suprafaţă de 180 de mii de kilometri şi 106 milioane locuitori. Avem trei oraşe în regiune care sunt dezvoltate economic. Dorim să avem o colaborare cât mai bună şi vă mulţumesc încă o dată pentru ospitalitate.
A punctat Yao Zeyuan

În noiembrie 2011, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi directorul general adjunct al Biroului de Afaceri Externe Guangdong, Wang Shitong, au semnat „Memorandumul de înţelegere pentru dezvoltarea schimbului amiabil şi a cooperării“ între cele două unităţi administrative.

Politica