vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

S-a stabilit «ţintarul» pentru ligile inferioare

Oficialii FRF ce au sub jurisdicţie ligile inferioare din fotbalul românesc s-au adunat ieri la sediul federaţiei pentru a efectua tragerea la sorţi în vederea stabilirii programului competiţional pentru noul sezon. În cadrul Ligii a III-a, Doljul are angrenate trei echipe, una în seria a III-a, CS Podari, şi două în seria a IV-a, CSO Filiaşi şi ACSV Municipal.

Sorţii au fost îngăduitori cu formaţiile doljene, într-un anumit fel, şi nu le-au adus în faţă adversari foarte dificili pentru runda inaugurală. Poate formaţia din Filiaşi să fi fost mai ghinionistă, deoarece va întâlni în prima etapă Naţional Sebiş, formaţie ce a terminat anul trecut pe locul doi în seria cu numărul cinci a ligii a III-a.
Însă antrenorul Gigi Ciurea nu este speriat, chiar dacă nu cunoaşte foarte bine adversarul pe care îl va înfrunta la startul în campionat.

Nu avem referinţe despre jucătorii pe care îi au cei de la Naţional Sebiş, dar din câte ştiu eu sunt jucători valoroşi în acea zonă. Este un avantaj foarte bun că jucăm acasă şi sperăm ca prima etapă să fie de partea noastră. Avem jucători tineri care au nevoie de încredere. Sper să începem cu dreptul şi să facem o figură frumoasă.
A declarat Gigi Ciurea

Policlinica Buna Vestire Craiova

Debut «acasă» pentru Podari şi Filiaşi

Gruparea din Podari va debuta în noul sezon pe teren propriu, împotriva echipei FCM Târgovişte..

Ca orice început de campionat, probabil va fi dificil, dar este bine că am căzut cu FCM şi nu cu formaţia Chindia din Târgovişte, era un adversar mult mai periculos. Însă indiferent cu cine cădeam în prima etapă, noi trebuie să începem cu dreptul. Ţin la starturile de campionat bune, pentru că este foarte important pentru încrederea băieţilor să aibă victorii în picioare. Este un avantaj că începem pe teren propriu, cu siguranţă nu va fi un meci uşor, dar eu am convingerea că avem o echipă bună şi putem să învingem.
Victor Naicu, tehnicianul echipei din Podari, pentru “Ediţie Specială”

Nici ACSV Municipal nu a căzut rău la trageri, ea urmând să întâlnească în deplasare Minerul Mehedinţi, formaţie proaspăt promovată şi cu o situaţie incertă.
Prima etapă pentru Liga a III-a este programată la sfârşitul lunii, pe 29 august. În legătură cu divizia secundă, formaţiile oltene vor juca “afară” în runda de debut. CSM Râmnicu-Vâlcea se va deplasa la nou-promovata Şoimii Pâncota, echipă ce ar trebuie să fie pradă uşoară pentru elevii lui Lincar, iar FC Olt Slatina va efectua un voiaj la Unirea Târlungeni, ambele meciuri se vor desfăşura pe 30 august.

–––

LIGA A III-A

SERIA A III-A: CS Concordia Chiajna 2, CS Podari, CS Vişina Nouă, SCM Argeşul Piteşti 2012, CS Atletic Bradu, ACS Urban Titu, FC Chindia Târgovişte, FCM Târgovişte SA, CS Ştefăneşti, FC Afumaţi, CS Inter Clinceni, AFC Astra 2, CS Sporting Roşiori 2008, CN Dinicu Golescu

PROGRAM ETAPA I
 – CS Podari – FCM Târgovişte
– Chindia Târgovişte – Urban Titu
– CN Dinicu Golescu – FC Afumaţi
– Inter Clinceni – Atletic Bradu
– CS Ştefăneşti – CS Vişina Nouă
– Sporting Roşiori – SCM Argeşul Piteşi
– AFC Astra II  – Chiajna II

SERIA A IV-A: CS Ineu, CS Naţional Sebiş, CS Millenium Giarmata, CS Nuova MM Becicherecu Mic, CS Vulturii 2009, ACS Viitorul Municipal Craiova, CS FC Hunedoara, ACS Ştiinţa Turceni, CS Minerul Motru 2008, CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu 2, CS Minerul Mehedinţi 2010, ACSO Filiaşi, ACS UTA Bătrâna Doamnă

PROGRAM ETAPA I
– CS Ineu – Vulturii 2009 Lugoj
– Ştiinţa Turceni – Becicherecu Mic
– Minerul Motru – FC Hunedoara
– UTA Bătrâna Doamnă stă
– Min. Mehedinţi – ACSVM Craiova
– Millenium Giarmata – Pandurii II
– ACSO Filiaşi – Naţional Sebiş

LIGA A II-A

SERIA A II-A: ACS Poli Timişoara, CSM Râmnicu Vâlcea, CS Metalul Reşiţa, ACS FC Olt Slatina, CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, CS Mioveni, CS FC Bihor Oradea, CS Unirea Târlungeni, CS FC Caransebeş, CS Şoimii Pâncota, AFC Fortuna Poiana Câmpina

PROGRAM ETAPA I
CS Mioveni – ACS Poli Timişoara
Şoimii Pâncota – CSM Rm. Vâlcea
Fortuna Poiana Câmpina – Metalul Reşiţa
FC Bihor Oradea stă
FC Caransebeş – Olimpia Satu Mare
Unirea Tărlungeni – FC Olt Slatina

Politica