luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

AU PREMIAT-O PE HANDBALISTA BIANCA BAZALIU

La sfârşitul săptămânii trecute Consiliul Local Slatina şi Consiliul Judeţean Olt au premiat pe campioana mondială la handbal, Bianca Bazaliu, şi antrenorului Gavril Kozma. După cum se ştie jucătoarea de handbal Bianca Bazaliu şi antrenorului Gavril Kozma sunt campioni mondiali U18, titlu obţinut la turneul din Macedonia.

Mai mult, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la conferirea titlului de „Cetăţean de onoare al judeţului Olt”, care a constat într-o diplomă şi o insignă. C.J. Olt i-a premiat pe campionii mondiali Kozma şi Bazaliu cu câte 10.000 de lei, iar Primăria Slatina, cu câte 5.000 de lei.

Trebuie spus că membrii Consiliului Local Slatina au mai premiat şi alţi sportivi slătineni: la box: Luminiţa Turcin, medaliată cu bronz la Campionatul European – 2.000 lei; Florina Radu, medaliată cu argint la Campionatul European – 3.000 lei; Constantin Gălbenuşe, antrenor – 3.000 lei, iar la tenis de masă: Diana Lupu, medalie de bronz la Campionatul European de Juniori – 2.000 lei; Adina Diaconu, patru medalii de aur la Campionatul European de Cadeţi – 3.000 lei; Petre Arnăutu, antrenor – 3.000 lei. Menţionăm că tenismenele Adina Diaconu şi Diana Lupu sunt componente ale lotului naţional de junioare la tenis de masă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O altă mare bucurie a Slatinei este confirmarea faptului că slătineanca Adina Diaconu va fi port-drapelul României la JO de Tineret de la Nanjing din China – desfăşurate în perioada 16 – 28 august. Miniona şi sensibila noastră slătineancă, Adina Diaconu (14 ani),  este cea mai bună jucătoare, la categoria cadeţi, situându-se pe locul şapte în lume.

Referitor la aceste evenimente, cei patru “actori“ au declarat presei:

– antrenorul Gavril Kozma:

Orice minune durează 3 zile, trebuie să coborâm cu picioarele pe pământ, s-o luăm de la capăt, lucrând cu aceeaşi dăruire, ca obiectiv fiind o nouă performanţă.

– handbalista Bianca Bazaliu:

Muncim în continuare la echipa de club şi la echipa naţională, vrem să luăm o medalie şi la campionatul European.

– preşedintele C.J. Olt, Paul Stănescu:

Un campion mondial se naşte rar, noi avem onoarea să avem doi campioni în judeţul nostru, sperăm să avem o echipă de handbal judeţean în campionatul naţional, cu performanţe şi la nivel European.

Primarul municipiului Slatina Minel Prina:

Bianca Bazaliu, campioana noastră, s-a întors ieri seară acasă şi ne-a oferit o surpriză uriaşă. În ciuda ploii torenţiale, Bianca a apărut pe terenul C.N “Ion Minulescu”, acolo unde tocmai se încheiase partida de fotbal dintre Alro şi Primărie din cadrul Cupei Verii. A făcut senzaţie printre cei prezenţi la meci. Bucuria pe care ne-o aduc sportivii slătineni este infinit mai mare decât orice premiu pe care l-am putea oferi noi. Dar, din respect pentru tot ceea ce au realizat, Primăria Slatina le va acorda premii în bani sportivilor slătineni cu rezultate deosebite la campionatele europene şi antrenorilor lor. Felicitări sportivelor noastre, cluburilor de la care provin şi antrenorilor pentru această realizare de mare însemnătate pentru handbalul românesc. Primăria Slatina va răsplăti performanţa Biancăi şi va continua să sprijine sportul românesc.

După această performanţă ofertele au început să vină pentru fosta componentă la LPS Slatina. Se pare că Bianca Bazaliu, cel mai bun inter stânga de la Campionatul Mondial U18 din Macedonia a optat pentru echipa CSM Bucureşti. Să nu uităm că echipa CSM Bucureşti a fost construită pe scheletul fostei echipe Oltchim Râmnicu Vâlcea, deci o echipă de viitor, cu potenţial European.

Pe site-ul oficial (chiar pe prima pagină) gruparea sportivă bucureşteană a emis un comunicat:

CSM Bucureşti continuă să-şi completeze dream-team-ul la handbal feminin cu vedete din tânăra generaţie. Ultimul transfer este o adevărată lovitură, de valoare şi de imagine, şi reprezintă o victorie în lupta la distanţă cu alte rivale din campionatul intern. Începând de vineri, 8 august 2014, Bianca Bazaliu (17 ani) este jucătoarea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, cel mai bun inter stânga de la Campionatul Mondial Under 18 din Macedonia semnând cu clubul nostru pentru următorii şase ani, până în 2020.

Politica