sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cu cine a votat Olguţa Vasilescu la prezidenţiale în 2009?!

L-am simpatizat şi apreciat pe Geoană, deoarece ca politician mi s-a părut din totdeauna ca fiind altfel decât majoritatea politicienilor, mult mai democrat şi mai inteligent.
Nu în ultimul rând faptul că părinţi lui sunt la origine craioveni şi chiar dacă s-a născut şi a crescut în Bucureşti originile olteneşti îl «deconspiră».
Din totdeuna am spus că a fost o mare şansă pe care a ratat-o judeţul Dolj şi Oltenia (nu în ultimul rând întreaga ţară) ca preşedintele României să fie Mircea Geoană, iar pentru acest lucru, sunt vinovaţi si doljenii care în turul doi al prezindeţialelor, chiar dacă au votat în majoritate de 52% cu Geoană, a fost prea puţin ca acesta să poată câştiga scrutinul şi în România.
Dacă doljenii şi craiovenii ar fi votat în turul 2, cu Mircea Geoană, in proportie de 80 la suta cum era şi firesc, astăzi eram într-o altă situaţie.

Însă, spre ruşinea multora scorul înregistrat de acesta în judeţ a fost departe de ceea ce trebuia să fie.
La acea vreme am intrat în posesia unor informaţii cărora, sincer, nu le-am dat o prea mare crezare… Se vorbea prin urbe, cum că Geoană a fost tradat chiar din interior, în sensul că generaţia «lupilor tineri» nu agreea în nici un fel câştigarea mandatului de preşedinte al României de către Mircea Geoană, deoarece odată cu obţinerea mandatului de preşedinte Geoană şi-ar fi impus o anume persoană în funcţia de preşedinte al PSD şi astfel generaţia tânără care vâna să ia puterea în PSD ar fi ratat această oportunitate.

Astfel, ei au considerat că ar fi mult mai bine pentru ei daca ar pierde Mircea Geoană, deoarece in urma înfrângerii acestuia în alegeri s-ar creea codiţii  pentru a lua puterea în partid, lucru care de altfel s-a şi întâmplat.
Alăturat de acest scenariu se mai adaugă şi alte informaţii de la aceea vreme cu privire la randamentul dubios în alegeri al unora dintre oamenii de bază ai PSD-ului în campania electorală pe Dolj.
Prin urmare, aripa lui Manda, Olguţa Vasilescu, Valeriu Zgonea şi alţii a dat semne de apatie în aceea perioadă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tot acest scenariu îl cunosc de la un reprezentant de marcă al PSD-ului Dolj şi sincer până în urmă cu câteva zile nu am fost convins de veridicitatea lui, însă observând declaraţia lui Ponta referitor la faptul că în anul 2009 la prezidenţiale, în primul tur, a votat cu Crin Antonescu deşi era purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD, încep să cred că scenariu descris este foarte posibil.
Mai mult, după ce am auzit mărturisirea lui Ponta sunt extrem de convins că şi în turul doi al prezidenţialelor din 2009 PONTA a votat împotriva lui Mircea Geoană.

ÎNTREZĂRIM astfel un plan mârşav care a existat în PSD cu scopul clar de a pune mâna pe putere în partid, putere râvnită de generaţia lui Ponta, Bănicioiu, Zgonea, Duicu ,Şova, Vasilescu, Manda şi alţii.
Acest joc de ping-pong făcut pe seama oamenilor reprezintă o mârşăvie fără margini caracteristică majorităţii celor care au slujit şi încă slujesc acest partid iliescian.
Pentru ei nu contează interesele reale ale oamenilor, ci numai interesele de grup sau personale. Se folosesc de tot ceea ce pot pentru a pune mâna pe putere şi odată puterea obţinută devin nişte «animale de pradă».

Personal am ajuns la concluzia că PSD-ul niciodată nu se va putea schimba şi niciodată nu va putea fi o alternativă politică serioasă pentru dezvoltarea României.
Lia Olguţa Vasilescu în anul 2012 având nevoie de voturi pentru a ajunge la putere a promis şi luna de pe cer, reuşind astfel să strângă votul a 57.000 de craioveni, majoritatea dintre ei nerealizând cât de rău pot face oraşului Craiova prin votul exprimat.
Imediat după preluarea puterii toate posturile din judeţ au fost împărţite după bunul plac la toţi neisprăviţii şi lichelele asociate la această gaşcă.

Oraşul şi judeţul a încăput pe mâinile unor „neica nimeni” care nu au făcut nimic concret în viaţa lor, eventual decât muncă de teren în perioada alegerilor.
Ion Prioteasa şi alţi oameni cu ştaif din PSD au fost prigoniţi şi izolaţi din ordinul unei venetice în partid, o peremistă ahtiată după putere şi lipsită total de o minimă pregătire profesională.
Aceşti teribilişti îşi vor da însă examenul supravieţuirii în noiembrie, atunci când vor încerca să-i convingă pe craioveni să-i dea votul lui Ponta pentru prezidenţiale, promiţând, din nou, marea cu sarea. Bineînţeles este acelaşi Ponta care în 2009 a votat cu Antonescu la alegerile prezidenţiale.

Ce-i drept, este destul de greu de crezut că vor mai reuşi să-i păcălească, din nou, mai ales că la ultimul scrutin electoral din cei 57.000 de votanţi pe care i-a avut în IUNIE 2012, au mai rămas numai 30.000 în MAI 2014 şi asta în condiţiile în care UNPR-ul le-a fost alături.
Astfel, dincolo de partide, de ideologii stânga, dreapta… etc, în politica românească avem în mare parte de a face de fapt cu mai multe găşti preocupate de interesul propriu şi care nu se dau în lături de la nimic pentru a-şi atinge scopul.

În 2009, Craiova şi Oltenia au avut o şansă uriaşă să dea României preşedintele, o astfel de ocazie nu se va mai naşte în următorii 100 de ani.
Am ratat-o şi pentru că au avut grijă «lupii tineri» din PSD să treacă interesele oamenilor pe plan secund. Avem însă ocazia în noiembrie să le întoarcem serviciul.

Politica