joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinţi: Prinşi la braconaj prin metoda «agăţat»

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au prins în flagrant cinci persoane care braconau în perioada de prohibiţie în fluviul Dunărea (km fluvial 927), pe direcţia localităţii Şimian. Braconierii, observaţi îndeaproape de poliţiştii de frontieră mehedinţeni din compunerea unei patrule dotată cu aparatură de termoviziune reuşiseră prin obturarea unui canal care comunica cu fluviul Dunărea să captureze o cantitate de aproape 1000 de kilograme de peşte. Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au obţinut date şi informaţii că un grup de persoane din municipiul Turnu Severin, urmau să desfăşoară activităţi ilicite de braconaj piscicol în perioada de prohibiţie pe fluviului Dunărea, pe direcţia râului Topolniţa. Pentru identificarea şi reţinerea grupului de braconieri, poliţiştii de frontieră au organizat o acţiune de supraveghere operativă pe linia combaterii braconajului piscicol pe fluviul Dunărea pe direcţia localităţii Şimian folosind în acest scop şi aparatura de termoviziune.

Pe timpul acţiunii, poliţiştii de frontieră au observat deplasându-se spre malul fluviului Dunărea, la adapostul întunericului cinci persoane, care aveau asupra lor mai multe plase şi coşuri de plastic confecţionate special pentru capturarea peştelui. Cele cinci persoane cu ajutorul unor plase şi a unui zid de piatră au obturat total un canal care comunica cu fluviul Dunărea reuşind să ţină în captivitate o cantitate foarte mare de peşte cu intenţia de a o captura şi comercializa.
A precizat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi

Cu ajutorul coşurilor de plastic şi prin metoda „la agăţat” braconierii au reuşit să prindă peştele aducând în acest mod prejudicii semnificative fondului piscicol. Având în vedere că activitatea de pescuit comercial se derula şi în perioada de prohibiţie când este strict interzisă orice activitate de pescuit, poliţiştii de frontieră au luat imediat măsura stopării activităţii infracţionale, legitimării şi identificării persoanelor în cauză. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt S. Mihai în vârstă de 46 de ani, I. Alexandru în vârstă de 31 de ani, C. Ion în vârstă de 39 de ani, M. Marcel în vârstă de 44 de ani şi O. Alexandru în vârstă de 26 de ani, toţi din municipiul Turnu Severin. Persoanele în cauză au recunoscut că pescuiau ilegal în perioada de prohibiţie cu scopul de a prinde peşte pe care urmau să îl comercializeze în municipiul Turnu Severin. De la locul săvârşirii infracţiunii poliţiştii de frontieră au ridicat în vederea confiscării 4 coşuri din plastic, 2 plase din sârmă, 2 lansete cu mulinetă şi cantitatea de 15 kg de peşte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Totodată poliţiştii de frontieră au demolat zidul de piatră care obtura canalul, eliberând în fluviul Dunărea o cantitate semnificativă de peşte. În cauză s-a întocmit lucrare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit prin orice metode şi mijloace al peştilor în perioada de prohibiţie şi în zonele de protecţie, închiderea, obturarea, bararea cu garduri pescăreşti de către persoane neautorizate a bălţilor şi canalelor de legătură cu fluviul Dunărea şi pescuitul cu unelte şi scule neautorizate, riscând pedeapsa cu închisoarea cuprinsă între 1 şi 3 ani şi interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă de la 1 la 3 ani.

Politica