sâmbătă, mai 4, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Şoferiţa care şi-a condus prietenii spre moarte află azi dacă e liberă

Judecătoria Slatina a decis ca tânăra să stea 30 de zile după gratii. Sentinţa a fost emisă în data de 30.04.2014 în dosarul cu numărul 4152/311/2014, soluţia fiind:
Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina. Dispune arestarea preventivă a inculpatei L.S.L, de cetăţenie română, pe o durată de 30 de zile, de la 30.04.2014 la 29.05.2014, inclusiv. În baza art.275 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare sau de la comunicare, după caz. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.04.2014, ora 18.15.

Trebuie menţionat ca ea a fost reţinută pentru o durată de 24 de ore prin ordonanţa procurorului, fiind audiată anterior timp de 4 ore.
Ironia sorţii este că fata este singura supravieţuitoare, cei doi tineri, Cristian Năstăsie, de 20 de ani, şi Cristian Marinescu, de 18 ani, murind înecaţi, amănuntul acesta fiind important în calificarea penală şi pedeapsa aferentă. De menţionat, că inculpata a condus autoturismul iubitului său, cu acordul acestuia. Tânăra nu avea însă permis de conducere.
De-a lungul barajului, pe calea de rulare, s-a acumultat pământ, la un impact cu peretele de beton pământul devenind o rampă.
Având în vedere practica judiciară posibilitatea infirmării soluţiei magistraţilor de la Judecătoria Slatina este minimă sau inexistentă.

Politica