vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olimpicii de la «Trişcu» apreciaţi de conducerea liceului

Rezultatele de excepţie ale elevilor de la LPS “Petrache Trişcu” la olimpiada de Pregătire Sportiv Teoretică au fost ieri aduse la cunoştinţa publicului în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Liceul cu Program Sportiv “Petrache Trişcu”.
Actuala conducere a liceului a ţinut să se mândrească cu astfel de performanţe didactice, unele care au dus Doljul din nou pe primul loc în ţară. Deşi au existat şi în trecut, elevii de la Trişcu fiind obişnuiţi ai podiumului naţional la această materie, fosta conducere având preocupări mult mai “înalte” nu s-a obosit să scoată în faţă elevii de excepţie.
În acest an rezultatele au fost: locul 1 clasa a XII-a, Cosmin Lengyel, 99,50 p, clasa a XI-a Cătălina Chircă 98 p, locul 2, clasa a X-a Alexandra Ţacu 93 p, locul 2 şi clasa a IX-a, menţiune specială Cleonia Rîciu, 83 p.

Demonstrăm încă o dată că rezultatele noastre nu sunt doar pe partea practică. Sportivii noştri sunt interesaţi de sport ca ştiinţă, nu neapărat doar de aspectul practic. Le mulţumim şi sperăm că şi la anul vor obţine locuri cât mai bune. Noi suntem cunoscuţi mai mult pe partea practică, la concursuri, dar avem şi la clasele 1-4 premii, la matematică, pictură. Ne evidenţiem şi pe partea de cultură generală nu numai pe partea de competiţii sportive. Astfel de copii ne fac cinste şi demonstrează seriozitatea de care dau dovadă atât ei cât şi profesorii lor. Nu pot să nu le mulţumesc şi lor fiind vorba despre Mădălina Mincu, Daniel Matache, Ion Daian şi Cătălin Geapana.
A declarat ieri directorul LPS, Geri Mitroi

Au ambiţii mari şi în viitor

Policlinica Buna Vestire Craiova

Prezenţi la conferinţa de presă, medaliaţii la olimpiada naţională au ţinut să spună că nu se vor opri aici. Bine, doar cu excepţia lui Cosmin Lengyel care va termina studiile liceale în acest an.
De menţionat este că Lengyel este singurul elev din ţară care a urcat pe podium, la olimpiada menţionată, în toţi cei patru ani de liceu, trecându-şi în cont trei titluri naţionale şi o medalie de bronz.

Este a treia ediţie pe care am reuşit să o câştig, a patra în care am urcat pe podium. Este un sentiment plăcut să te întorci de la fiecare olimpiadă cu câte un premiu. Mai ales când îţi place ceea ce faci. Vreau să merg la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova, instituţie de învăţământ de prestigiu, şi să profesez în această meserie. Am ieşit pe primul loc ca judeţ şi am primit şi o diplomă de excelenţă. Despre eforturile făcute pentru olimpiadă nu vreau să vorbesc prea multe. Sigur că am învăţat mult dar nu mai contează.
Cosmin Lengyel

La rândul ei, Cătălina Circă, elevă care practică atletismul, a spus:
Este prima olimpiadă pe ţară la care am participat. Nu mă aşteptam la acest rezultat, nu a fost aşa greu cum îmi imaginam. Sper ca la anul să iau primul loc.

Cea de-a treia medaliată a LPS, scrimera Alexandra Ţacu a declarat:
Este al doilea an în care particip. Anul trecut am luat locul trei, acum am mai urcat un loc. E un sentiment plăcut, întâlneşti mai mulţi sportivi, socializezi şi înainte de toate te perfecţionezi într-un domeniu pe care ai ales să-l parcurgi.

În fine, mezina lotului, Cleonia Rîciu (judo) a apreciat că experienţa trăită a fost una care o face să îşi dorească o performanţă şi mai bună:
Mi-a plăcut mult această experienţă. Îmi pare rău că nu am urcat pe podium, dar sper că la anul voi fi acolo sus, unde cred eu că pot să ajung prin muncă. Cred că mă va ajuta mult olimpiada, pentru că vreau să merg spre antrenorat şi acestea sunt chestii de bază care trebuie învăţate.

Politica