vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

«Leuţii» joacă în finala unui turneu de calibru

Micuţii alb-albaştri sunt aproape de adjudecarea unui trofeu important pentru scurta lor carieră de fotbalişti. Înfiinţată în urmă cu un an, grupa de copii născuţi în anul 2004-2005, ce poartă însemnele Universităţii Craiova, a avut un progres impresionat într-un timp foarte scurt, devenind una dintre echipele de copii cu pretenţii din ţară. Începând cu 15 aprilie, “leuţii” au luat startul la o competiţie internă puternică, ce a reunit cele mai bune formaţii de juniori din ţară, la Mogoşoaia.

Sub egida FRF, turneul “Junior Cup” a adunat într-un singur loc cei mai talentaţi puşti din România şi a desemnat un adevărat galop de sănătate pentru elevii lui Mircea Popa. Repartizaţi într-o grupă de “coşmar”, leuţii au făcut faţă cu brio fiecărui minut alergat în compania unor formaţii precum Şcoala Ardealul, FC Vaslui, Steaua Bucureşti, Stars Brăila şi Junior Bucureşti(echipa organizatoare), încheiând grupa neînvinşi şi obţinând astfel tichetul necesar pentru finală. Joi, începând cu ora 12.20, micuţii „juveţi” vor disputa ultimul act, împotriva Academiei Hagi.

Am întâlnit cele mai bune echipe de juniori ale României. Am reuşit să ieşim dintr-o grupă foarte puternică neînvinşi. Este o performanţă foarte bună, deoarece această echipă s-a format în urmă cu un an, în timp ce restul formaţiilor pe care le-am întâlnit se antrenează de doi-trei în formula actuală. Copiii m-au mulţumit pe deplin şi ei duc spiritul Craiovei mai departe. Competiţia este una foarte grea, însă noi am reuşit să dominăm toate meciurile. Elevii mei au jucat foarte ofensiv şi au avut o dorinţă foarte mare pentru victorie, ceea ce este deosebit de important în perspectiva carierei lor. Mai este de menţionat că după toate meciurile copiii au cântat imnul Universităţii Craiova. Aşteptăm finala de joi şi sperăm să se încheie cu un rezultat bun pentru noi.
A declarat Mircea Popa, antrenorul grupei 2004 a Universităţii Craiova

Policlinica Buna Vestire Craiova

Lot FC Universitatea Craiova 2004: portari: Andrei Ştefănescu Vlăsceanu Rafael, jucători de câmp: Mincă Vlăduţ, Eric Gagiu (cpt.), Baran Alis, Rădoi Darius, Capac Alexandru, Bărbulescu Liviu, Răduţ Mario, Predescu Dragoş, Diaconescu Alexandru, Vlad Alexandru.

Politica