sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Juniorii Craiovei, test de calibru în faţa propriului public

Tinerii fotbalişti din Bănie vor fi supuşi unui examen important în această seară, care poate avea urmări în drumul acestora spre fotbalul de performanţă. Repetând acţiunea organizată pentru juniorii U16, AJF Dolj a reuşit să acosteze o nouă naţională în vederea disputării unui joc amical cu o selecţionată formată din juniorii doljeni.
Începând cu ora 19.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, România U15 şi Dolj U15 vor încălzi atmosfera pe gazonul unde Universitatea Craiova şi-a făcut numele cunoscut pe întregul mapamond. Nocturna se va aprinde pentru juniorii Craiovei, iar meciul se va juca cu porţile deschise, intrarea fiind liberă pentru toţi simpatizanţii fotbalului din Bănie.

Intrarea va fi liberă

De menţionat mai este faptul că lovitura de start o va efectua fostul component al Craiovei Maxima, Aurel Ţicleanu, iar în deschidere publicul va fi ţinut în priză de jocuri amicale între copii de 8-9 ani.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am reuşit să aducem naţionala României U15 la Craiova, în urma colaborării foarte bune cu FRF. După meciul de la Mogoşoaia, cu naţionala Under 16, se va disputa şi acest joc şi acţiunile vor continua, umând să ne deplasăm la Bucureşti cu selecţionata Under 17, la o dată care va fi stabilită ulterior. Din păcate, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu mai poate să vină, întrucât va avea o întâlnire importantă la Zurich, cu preşedintele FIFA, Joseph Blatter, şi şi-a cerut scuze că nu poate fi prezent la Craiova. Din partea FRF va veni Marcel Puşcaş, dar şi alţi selecţioneri de la alte grupe de juniori. Sper ca la meci să fie prezenţi mulţi iubitori ai fotbalului, ca să vadă viitorul fotbalistic al judeţului nostru. Sper să vină foarte multă lume pe stadion, când spun asta estimez să vină 1.500, poate 2.500 de oameni. Lovitura de începere o va da Aurel Ţicleanu, iar de la ora 18.00 va avea loc un meci al centrelor de copii şi juniori din Craiova, născuţi în 2005, 2006. La intrarea pe teren vor intra copii împreună cu juniorii şi se va intona imnul naţional şi imnul Olteniei.
A declarat Silviu Bogdan, preşedintele AJF Dolj

––

LOT SELECŢIONATA DOLJ U15: portari: Vlad Andrei (Viitorul Ştiinţa Craiova), Nedeianu Alexandru (SF Gică Popescu); fundaşi: Bogdan Robert (Viitorul Ştiinţa Craiova), Borta Florin (Viitorul Ştiinţa Craiova), Guşatu Alexandru (Viitorul Ştiinţa Craiova), Constantinescu Raul (Viitorul Ştiinţa Craiova), Băluţă Tudor (SF Gica Popescu), Brat Laurenţiu (CSU Craiova); mijlocaşi: Toiu Bogdan (Viitorul Ştiinţa Craiova), Bârzan Radu (Viitorul Ştiinţa Craiova), Băloi Andrei (Viitorul Ştiinţa Craiova), Rizea Robert(Luceafărul Craiova), Enache Remus (SF Gică Popescu), Dinu Alexandru (SF Gică Popescu), Negru Radu (Luceafărul Craiova); atacanţi: Găbureanu Adrian (Viitorul Ştiinţa Craiova), Gunie Răzvan (Viitorul Ştiinţa Craiova), Dumitru Sergiu (SF Gică Popescu), Tescan Dragoş (SF Gică Popescu), Gheorghe Alexandru (SF Gică Popescu).

––

Cupa României

S-au tras optimile fazei judeţene

Ieri, în jurul orei 13.00, la sediul AJF Dolj, a avut loc tragerea la sorţi pentru meciurile din optimile Cupei României, faza judeţeană, care va avea loc pe 30 aprilie. Programul partidelor este următorul: Ştiinţa Malu Mare – CS Universitatea II Craiova, Unirea Tâmbureşti – CSO Filiaşi, Avântul Rast – Victoria Celaru, Voinţa Belcin – Dunărea Calafat, AS Rojişte – Viitorul Cârcea, Sic Pan Unirea – Amaradia Melineşti, Viitorul Coşoveni – Daniubius Bechet şi Dunărea Bistreţ – Prometeu Craiova. Meciurile se vor disputa într-o singură manşă pe terenul primelor echipe.

Articolul precedent
Articolul următor

Politica