marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un nou pachet de servicii medicale de bază urmează să fie aplicat începând cu 1 mai

Românii vor beneficia de un nou pachet de servicii medicale de bază, care urmează să fie aplicat începând cu 1 mai. Iniţial, pachetul de servicii medicale de bază trebuia să intre în vigoare de la 1 aprilie. Astfel, consultaţiile, spitalizarea şi analizele medicale se vor putea face după noi criterii, potrivit Ministerului Sănătăţii.
Proiectul referitor la acest nou pachet de servicii medicale de bază a fost prezentat, pentru prima dată, la începutul lunii octombrie 2013, însă dezbaterile publice au prelungit termenul de aplicare pentru 1 mai 2014. Pachetul de bază va include un pachet suplimentar pentru programele naţionale destinate cancerului, HIV, diabetului, tuberculozei, dar şi gratuitate pentru vaccinarea pneumococică a copiilor cu vârste cuprinde între 4 şi 24 de luni.

Mai mult decât atât, pacienţii care nu se vor prezenta la controalele medicale anuale pentru prevenţie, vor fi obligaţi să plătească amenzi. Peste 40% din totalul internărilor sunt nejustificate şi ar putea avea rezolvare fie în ambulatoriu, fie la medicul de familie. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii preconizează că în acest fel aglomeraţia din spitale va fi eliminată, dar mai ales cheltuielile suplimentare. Pachetul de bază va conţine mai multe gratuităţi, vizând mai ales pacienţii cu vârsta peste 40 de ani. Astfel, aceştia beneficiază, o dată la trei ani, de mai multe consultaţii şi investigaţii la medicul de familie.

Setul de analize va include consultaţii pentru cardiologie, ginecologie, servicii preventive contra cancerului colo-rectal. De asemenea, femeile cu vârsta peste 50 de ani pot fi programate, la fiecare doi ani, la o ecografie la sâni şi la o mamografie, pentru prevenirea cancerului mamar. De aceste investigaţii beneficiază, în prezent, doar pacientele cu risc.
Potrivit CAS Dolj, normele acestui contract-cadru nu au fost încă stabilite. În plus, există posibilitatea ca acest pachet de servicii medicale de bază să nu fie aplicat de la 1 mai, aşa cum se preconizează, ci să se mai întârzie cel puţin o lună.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A apărut doar contractul-cadru. Normele nu au fost încă stabilite. Nu se ştie exact dacă acest pachet va fi aplicat de la 1 mai. S-ar putea să se mai prelungească cu o lună, dacă nu vor apărea, între timp, normele.
A precizat Alina Tănăsescu, director CAS Dolj

Politica