vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Percheziţii la evazionişti

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj şi ofiţeri de specialitate din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au efectuat, miercuri, 10 percheziţii domiciliare în municipiul Craiova şi comuna Lipovu din judeţul Dolj, la locuinţele unor persoane suspectate de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală şi folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor .
Persoanele vizate de percheziţii derulează afaceri cu fier vechi.

Din cercetările efectuate de poliţişti până în prezent s-a stabilit că I. MUREŞ, 24 de ani, G. SILVIA, 30 de ani, G. IULIAN,  37 de ani, toţi din Craiova şi R. STELA, 40 de ani, din oraşul Segarcea, judeţul Dolj, în perioada 2010-2011, respectiv ianuarie 2013- ianuarie 2014, în calitate de asociaţi ori administratori ai unor societăţi comerciale, toate cu sediul în Craiova, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor documente fictive privind achiziţia unor importante cantităţi de deşeuri feroase şi neferoase de la societăţi fantomă, diminuând astfel obligaţiile fiscale datorate bugetului consolidat al statului de cele trei societăţi, cu suma totală de peste 7.300.000 lei.Totodată, oamenii legii au stabilit faptul că I. MUREŞ, în calitate de administrator la două societăţi comerciale, a folosit în scop contrar intereselor celor două societăţi suma de 9.000.000 lei, iar pentru a se sustrage verificărilor financiar – contabile, a declarat fictiv sediul uneia dintre societăţi.
IPJ DOLJ

Cele patru persoane au fost duse la audieri şi au fost reţinute de poliţişti.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica