sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Start şi pentru minerii mehedinţeni

La prima şedinţă de pregătire din acest an, desfăşurată miercuri după-amiaza, pe Stadionul Termo din Drobeta – Turnu Severin, au participat şi noile achiziţii Alin Lăpădat şi Cristinel Baciu, fundaşi care vor fi transferaţi de la contracandidata Phoenix Izvorul Bîrzii. Sub comanda lui Cristian Boboescu, CS Minerul Mehedinţi va efectua în perioada următoare câte trei antrenamente pe săptămână, iar la sfârşitul lunii februarie va pleca în, deja tradiţionalul, cantonament de la Tismana, unde va susţine şi câteva amicale cu echipe din Liga  a IV-a din Gorj. Până la startul returului, antrenorul-jucător al liderului din campionatul judeţean al Mehedinţiului speră să mai facă două-trei achiziţii, pentru a avea dublură pe posturi. Lotul Minerului nu e foarte numeros, iar compartimentul ofensiv pare cel mai descoperit, astfel că Boboescu l-a promovat de la echipa de juniori pe atacantul Ştefan Rascotă.

Puţine soluţii în atac

De altfel, clubul cu sediul la Valea Copcii are de-abia al treilea atac din Liga a IV-a Mehedinţi, în pofida faptului că are numai victorii, iar Mario Porcescu e golgheterul campionatului, cu 15 reuşite. După disputarea primelor 13 etape, Minerul a încheiat turul cu un avans de 10, respectiv 12 puncte, de urmăritoarele AS Drobeta 2013 şi Phoenix Izvorul Bîrzii.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Primele antrenamente vor consta în reacomodarea la efort, după care, uşor-uşor, vom intra în ritmul normal. Până spre sfârşitul lunii, când plecăm, probabil, la Tismana în cantonament, pregătirea se va efectua pe plan local, cu câte trei antrenamente pe săptămână. Între timp, vom întări şi lotul. Vreau să mai facem două-trei achiziţii. Doresc să avem concurenţă pe posturi, fiindcă acest lucru îi va face pe jucători să fie concentraţi în permanenţă la antrenamente.
A declarat Boboescu

La şedinţele de pregătire din aceste zile, Minerul Mehedinţi va miza pe: Valentin Lascu, Mirel Manafu – Alin Enea, Bogdan Merluţă, Alexandru Marinaş, Robert Ilinca, Florin Munteanu, Eugen Gîngu, Alin Lăpădat, Cristinel Baciu – Adelin Făinişi, Mihai Schintee, Florin Drăcea, Laurentiu Prundeanu, Claudiu Iordache, Marius Cioabă – Mario Porcescu, Cristian Boboescu şi Ştefan Rascotă (j). Mijlocaşul Mădălin Mătăsăreanu, de la Pandurii Cerneţi, s-ar putea alătura şi el echipei de la Valea Copcii, de săptămâna viitoare.

Politica