vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape 5 milioane de euro, investiți pentru Muzeul Cărții și Exilului Românesc

Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc va fi gata în maxim doi ani. Anunţul a fost făcut, joi, în cadrul unei conferințe, de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Proiectul va fi finanțat prin fonduri europene, iar investiția se va ridica la aproape 5 milioane de euro. Consiliul Județean reabilitează în acest sens Casa Dianu din Craiova, o clădire Monument Istoric, situată pe strada 24 Ianuarie din Craiova, ce datează de la 1900-1905.
În prezent se lucrează la achiziționarea mobilierului și a altor obiecte.
„Consiliul Județean, împreună cu Biblioteca Alexandru și Aristia Aman realizează o investiție de aproape 5 milioane de euro, unică în România, prin care dorim să facem un Muzeu al Cărții și Exilului Românesc. Banii vin de la Uniunea Europeană și până în acest moment s-au desfășurat licitații. În acest moment, putem spune că s-a încheiat licitația cea mai importantă. Practic, vom avea, poate mai devreme de doi ani, muzeul. Cu timpul am realizat că trebuie să îți propui planuri mărețe, ca să ai un succes special. Iată că ceea ce ar însemna expoziție de bază în acest viitor muzeu este deja conturată. 22 de personalități marcante ale vieții românești din țară și din străinătate au făcut aceste donații, cu o mare generozitate. Le mulțumim și lor și tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Consiliul Județean a achizițioant o casă care a aparținut unor oameni de seamă din acest județ, Familia Dianu, Dumitru și Sofia. Dacă vom avea posibilitatea, vom mai repeta acest lucru. Avem o listă de case către care ne-am duce și am putea să cumpărăm și să le dăm un contur cultural. În acest moment, Consiliul Județean are investiți circa 13 milioane de euro. Dacă îi punem și investițiile vechi, sărim de 20 de milioane de euro investiți în cultură. Suntem destul de prietenoși cu tot ceea ce înseamnă cultura. În acest moment, acest obiectiv începe să prindă contur. Lucrăm la achiziționarea celorlalte obiecte, cum ar fi mobilierul”, a spus Ion Prioteasa.
Cosmin Vasile, vicepreședintele Consiliului Județean Dolj, consideră că proiectul este deja o reușită și a dezvăluit că se lucrează și la aducerea altor obiective importante în patromoniul orașului.
„ Este ceea ce avem nevoie. Avem nevoie de idei, de obiective noi care să aducă oamenii spre Craiova sau spre județul Dolj. Nu este primul proiect în care o casă de patrimoniu prinde viață și este readusă în circuitul turistic și cultural. Acum câțiva ani am inaugurat Casa Damianov. Anul acesta abordăm casa Dianu. Vrem să aducem în patrimoniu și alte obiective importante. Sloganul nostru «Consiliul Județean investește în cultură» nu este un simplu slogan, este o direcție de acțiune. Este o reușită”, a afirmat Cosmin Vasile.

Colecţii de peste 1,5 milioane euro
Managerul Bibliotecii Județene Craiova, Lucian Dindirică, spune că cele peste 22 de colecții ce vor urma să apară în Muzeul Cărții și Exilului Românesc se ridică la o valoare de peste un milion și jumătate de euro, chiar dacă, în esență, valoarea lor este inestimabilă pentru cultura națională.
„Colețiile care vor popula acest muzeu sunt de o valoare inestimabilă. Cele peste 22 de colecții depășesc un milion și jumătate de euro. Este o valoare de inventar. Manuscrisele lui Eliade le avem intrate pe mai puțin de doi euro pe filă. Valoarea lor este inestimabilă pentru cultura noastră națională, însă aceasta este suma. Ce înseamnă acest muzeu pentru cultura noastră națională? Parafrazând o frază dintr-un film, înseamnă totul sau nimic. Totul, pentru că vine să umple un gol imens, de 45 de ani sau nimic, pentru că nu a contat pentru 30 de ani. Aceste lucruri nu au fost recuperate. Foarte multe lucruri s-au pierdut sau au fost aruncate la gunoi. Avem doi ani de zile în față pentru a pune la cale marea deschidere”, a declarat Lucian Dindirică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica