sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României pentru Oscar 2019

După „Aferim!”, care a candidat la selecţia din 2016, filmul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude și recompensat cu Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018 a primit majoritatea voturilor în şedinţa Comitetului de selecţie anuală a filmului românesc pentru participarea la secţiunea „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 şi 30 septembrie 2018 şi ai căror producători şi-au exprimat opţiunea de a participa la preselecţie, precizează sursa citată.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial pentru un spectacol de stradă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ. Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Pelicula va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerinţele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

Politica