sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt: Circa 900 de hectare de culturi agricole din Sprâncenata şi Radomireşti, afectate de grindină

Circa 900 de hectare de culturi agricole din comunele Sprâncenata şi Radomireşti, judeţul Olt, au fost afectate de căderile de grindină, de la sfârşitul săptămânii, potrivit reprezentanţilor ISU.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonierul major Dan Nedeloiu, a declarat că grindina a afectat culturile de porumb, floarea-soarelui, grâu, rapiţă, orez și mazăre. „În urma rapoartelor operative trimise de către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă de pe rază judeţului Olt, se înregistrează probleme cauzate de căderile de grindină din weekend în localităţile Sprâncenata şi Radomireşti. Sunt afectate în total circa 900 de hectare culturi agricole de porumb, floarea-soarelui, grâu, rapiţă, orez sau mazăre”, a afirmat reprezentantul ISU.

Imaginile cu căderile de grindină au fost postate de localnici pe site-urile de socializare. Dintr-o filmare făcută în satul Uria, comuna Sprâncenata, se poate vedea cum grindina a transformat totul în alb, făcându-i pe martori să se întrebe în ce anotimp sunt de fapt.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autorul filmării, Vasilică Ion, spune că totul s-a petrecut în mai puțin de cinci minute, în urma unei„ruperi de nori”.

Județul Olt s-a aflat, sâmbătă, printre cele 32 de județe pentru care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi însemnate cantitativ, cantităţile de precipitaţii putând depăşi, izolat, 70 de litri pe metrul pătrat.

Politica