vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Problema încălzirii Severinului, aproape rezolvată

Primăria Drobeta Turnu Severin a desemnat câştigătorul licitaţiei pentru operaţionalizarea termocentralei Halânga, iar dacă nu vor fi depuse contestaţii, şcolile, spitalele şi locuitorii oraşului vor primi agent termic în cel mai scurt timp, a precizat, pentru Jurnalul Olteniei, primarul Marius Screciu. Între timp însă, conducerea unei şcoli din municipiu a decis reducerea orelor de curs din cauza frigului din clase.

Firma Elsaco ar urma să fie operatorul reţelei de termoficare a Severinului în această iarnă. Societatea din Botoşani a fost desemnatăştigătoarea unei licitaţii organizată de Primărie în acest sens, singurul hop în demararea producerii şi furnizării de agent termic în oraş fiind posibilele contestaţii la această licitaţie ce ar putea fi depuse în zilele următoare. A fost găsit şi furnizor pentru păcură, iar contractul va fi semnat astăzi, după cum a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Firma câştigătoare este Elsaco, din Botoşani. Contractul nu s-a semnat, avem o perioadă de cinci zile în care pot fi depuse contestaţii. Am rezolvat şi problema păcurei. Luni (n.r. astăzi) semnăm contractul cu frunizorul Petrom OMV. Dacă nu vom avea contestaţii, în şapte zile, după semnarea contractului cu operatorul vom furniza agent termic în şcoli şi spitale, iar în două săptămâni cetăţenilor”, ne-a declarat edilul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În aşteptarea furnizării căldurii în calorifere, conducerea Colegiului Naţional “Traian” din Drobeta Turnu Severin a decis ca în această săptămână cursurile să înceapă de la ora 9 şi să aibă o durată de 40 de minute fiecare.  Și pauzele au fost reduse de la 10 minute, la 5 minute. Decizia a fost luată, vineri, de Consiliul de Administraţie al liceului, după ce în unele clase s-au înregistrat temperaturi sub 15 grade Celsius.

Avem 36 de clase de elevi. Instalaţia electrică nu suportă consumatori suplimentari. Nu avem avizul pompierilor să punem radiatoare  şi depindem de termoficarea oraşului. Este o situaţie irezolvabilă. Se încălzesc clasele de la respiraţia copiilor şi a noastră, a profesorilor. În această dimineaţă am avut clase în care temperature era sub 15 grade. S-a luat decizia, în Consiliul de Administraţie de a scurta orele cu 10 minute  şi pauzele cu 5 minute, pe perioadă limitată”, a precizat, Manuela Prajea, directoarea liceului.

Joi, o echipă de inspectori şcolari a mers la unitatea de învăţământ pentru a măsura temperatura, după ce elevii unei clase de a XII-a au venit, în ultimele zile, la şcoală cu pături, întrucât, spun ei, este prea frig.

Inspectorul  şef al Inspectoratului  Școlar Judeţean Mehedinţi, Mirela Pintea Enea, a declarat că deşi cele mai multe unităţi de învăţământ depind de reţeaua de termoficare a oraşului, încă nefuncţională, deocamdată nu se pune problema suspendării cursurilor.

Toate grădiniţele din municipiu se descurcă pe cont propriu, în sensul că au aparate electrice omologate. În şcoli, în cazul în care managerii unităţilor de învăţământ consideră că au spaţii mai călduroase şi acelea sunt libere, pot muta elevii. Aceasta este situaţia pe moment. În intervalul 29 octombrie – 6 noiembrie, micuţii vor fi şi în vacanţă şi sperăm ca până atunci autorităţile locale să soluţioneze situaţia. Şi în anul 2015 am trecut prin aceeaşi situaţie, s-a soluţionat pe la jumătatea lunii noiembrie”, a afirmat Mirela Pintea Enea, şefa ISJ Mehedinţi.

Politica