vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinţeancă decedată din cauza inundaţiilor

Sfârşit tragic pentru o femeie din comuna mehedinţeană Pătulele, care a fost scoasă de pompieri din apele umflate ale râului Blahniţa cu ajutorul unei bărci pneumatice.
Săptămâna trecută femeia plecase cu vacile la păscut şi cel mai probabil s-a înecat din cauza curenţilor puternici ai apei.Rudele femeii spun că Elena Strâmbu, în vârstă de 56 de ani, a plecat de acasă miercuri dimineaţă cu vacile la păscut pe izlazul comunal aflat la marginea localităţii Pătulele spre Dănceu.
Femeia era plătită de localnici pentru a păzi animalele, vreo 50 la număr, fiind de altfel singurul venit al familiei.Nu au bănuit o clipă ce s-a întâmplat. Au intrat la bănuieli abia când un localnic le-a spus că a văzut vacile care încotro, dar pe femeie nu a zărit-o deloc. Joi după-amiază, un alt localnic i-a văzut în apropiere de râul Blahniţa rucsacul cu mâncare, pe care femeia obişnuia să-l poarte şi atunci şi-au dat seama că trebuie să o caute în zonă.

A plecat cu vacile la 8.30 şi n-a mai venit seara  acasă, am căutat-o şi în ziua următoare. Veni copilu’ după-amiază cu căruţa şi găsi bagajul aicea. Vacile au dispărut unele dincolo de baltă  şi unele  au rămas aici. Un bărbat spune că a văzut vacile, dar pe ea nu. Cred că a încercat să se ducă după vaci, iar râul are doi metri şi ceva.
A spus Vasile Strâmbu, soţul femeii decedate

Localnicii sunt convinşi că femeia a încercat să recupereze din animale, moment în care a fost luată de curenţii puternici ai râului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În zona asta e râul adânc, s-a scos piatră şi de atunci sunt curenţi mai puternici şi probabil a intrat şi a luat-o curenţii.
A spus Nicolae Şchiopu

S-a dus după vaci şi a  trecut dincolo, a luat-o apa care crescut din cauza ploilor. Era femeie muncitoare, făcea şi ea un ban cu vacile.
Profir Bălăceanu, un alt localnic din Pătulele

Eu  am venit  din cursă că sunt tirist şi auzii pe nevastă-mea la telefon. Am înţeles de la oameni că s-ar fi dus după vaci şi a trecut râul, că trecuseră cinci-şase vaci în cealaltă parte.
A spus şi ginerele femeii decedate

Pompierii au descoperit joi seară trupul neînsufleţit în apele râului Blahniţa cu ajutorul unei bărci pneumatice.

Formaţiunea de protecţie civilă din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit în localitatea Pătulele pe râul Blahniţa pentru scoaterea unei persoane înecate. S-a intervenit cu barca din dotare  a formaţiunii de protecţie civilă şi cu un autoturism de transport. Intervenţia  fost destul de grea datorită faptului că râul Blahniţa este ieşit din matcă, curentul este foarte puternic şi sunt foarte mulţi copaci în apă plutonier ajutant.
A spus plutonier ajutant şef Fănel Stroe de la ISU Mehedinţi

Poliţiştii au demarat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul, însă din primele cercetări se pare că este vorba de o moarte prin înec.
De la faţa locului a fost ridicat cadavrul de către Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Politica