vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

MEDICI ITALIENI, LA SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ SLATINA

Zilele acestea în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina se află în vizita de lucru trei medici de la spitalul milanez Niguarda. Scopul vizitei: un schimb de experienţă. Nu este prima vizită. Cei trei medici: un ginecolog, un chirurg şi un oncolog, au sosit la Slatina încă de la primele ore ale zilei de 6 februarie.Colaborarea celor două spitale datează de şase ani. Personalul medical din SJU beneficiază de stagii de pregătire la Spitalul Clinic Universitar Niguardia, peste 200 de cadre medicale, din secţiile: Unitatea de Primiri Urgenţe, Chirurgie, Anestezie-Terapie Intensivă şi Ginecologie de Urgenţă Radiologie, Chirurgie reparatorie şi Obstetrică – Ginecologie au beneficiat de experienţa cadrelor medicale din Italia. Managerul spitalului slatinean, doctor Andrei Iordache, doreşte colaborări în domeniul: Oncologiei, Pediatriei şi UPU în viitor. Colaborarea dintre Spitalul din Milano şi cel din Slatina a fost iniţiată de către Pirelli şi face parte din activităţile de responsabilitate socială pe care compania italiană le desfăşoară la Slatina, unde deţine o fabrică de anvelope.

Scopul principal al vizitei este acela de a pune în funcţiune noua linie laparoscopică achiziţionată pentru secţia Ginecologie. Trebuie menţionat că este prima operaţie laparoscopică efectuată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Echipa medicală a fost formată din: Daniela Ilie  – medic obstetrică-ginecologie, Fabio Sanguineti – medic obstetrician Spitalul Niguarda din Milano şi Liviu Vasile – medic chirurg-ginecolog Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Medicul ginecolog Fabio Sanguineti explică beneficiile intervenţiei chirurgicale laparoscopice faţă de una clasică: “Recuperarea postoperatorie este rapidă, pacienta putând fi externată la una-doua zile după intervenţie.” Medicul ginecolog a venit în România şi la Slatina în fiecare an, spunând că a colaborat foarte bine cu ginecologii de aici şi că este o plăcere să revină.

Investiţia în linia laparoscopică a fost făcută în luna ianuarie costând aproximativ 130.000 de euro, finanţarea fiind asigurată din trei surse: bugetul propriu, de la Consiliul Judeţean şi de la Primăria Slatina. Trebuie spus că medicul chirurg a intrat, din prima zi, în sala de operaţie din Secţia Chirurgie, unde funcţionează deja o linie laparoscopică. Discuţiile cu medicul oncolog vor dura două zile tema fiind: abordarea multidisciplinară a pacientului oncologic.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cu privire la achiziţionarea acestei aparaturi medicale managerul Andrei Iordache a declarat:
Aveam o linie laparoscopică în blocul chirurgical folosit de chirurgi, dar în blocul materno-infantil nu. În aceaste secţii erau operaţii clasice în care intrevenţia era majoră. Avantajele acestei operaţii laparoscopice: durate mici de spitalizare dar şi de refacere pentru pacient şi de ce nu: motivele estetice pentru paciente.

Trebuie spus că linia laparoscopică achiziţionată este identică cu cea de la Spitalul Niguarda, patru medici din Slatina facând stagii de perfecţionare pe ea în Italia.
Proiectul este coordonat de doctorul Osvaldo Chiara, directorul Centrului de Traumă al Spitalului Niguarda cu acordul şi sprijinul lui Marco Trivelli, director general Spitalul Niguarda Milano şi al lui Giuseppe Genduso, director medical Spitalul Niguarda. La data semnării proiectului şi implicit la inaugurarea proiectului au fost prezenţi, la Slatina: Marco Trivelli, director general Spitalul Niguarda Milano, Giuseppe Genduso, director medical Spitalul Niguarda, Osvaldo Chiara, directorul Centrului de Traumă Spitalul Niguarda, Fabio Sanguineti, reprezentantul Secţiei de Ginecologie Spitalul Niguarda, Andrei Iordache, director general Spitalul de Urgenţă din Slatina, dar şi Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Giuseppe Cangelosi, CEO Pirelli România.  Ultimul acord de colaborare, cu o valabilitate de trei ani, semnat între cele două spitale, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Spitalul Niguarda din Milano a fost semnat în luna octombrie a anului trecut. Sprijinul financiar oferit de Pirelli pentru perioada 2014-2016 va fi de 400.000 euro, coroborat cu sprijinul din trecut ajunge la peste 1,4 milioane euro.

Doctorul Cătălin Pătru, director medical:
Vizita colegilor din Italia se înscrie în procesul de colaborare dintre noi şi Spitalul Clinic Universitar Niguardia din Italia. Vizita se accentuează pe două aspecte noi: punerea în funcţiune a tehnicii medicale chirurgicale laparoscopice achiziţionate şi demararea procedurilor medicale laparoscopice în ginecologie.

Zilele acestea vom lucra împreună cu colegii români. Vor urma stagii de pregătire pentru medicii roamâni la Milano. Acolo vor face training-uri. Intervenţia chirurgicală laparocopică este mai bună deoarece pacientul simte mai puţină durere, timpul de spitalizare se scurtează foarte mult.
Fabio Sanguineti, medic ginecolog

Un gest frumos, lăudabil a fost declaraţia medicului oncolog italian Giulio Cerea:
Sunt pentru prima dată la Slatina. Prima senzaţie, când am intrat în spital şi în secţie, este una pozitivă, noi suntem aici pentru schimb de experienţă, nu am venit să învăţăm medicii români.

O nouă reuşită a acestui manager. Un câştig pentru sistemul de sănătate slătinean, dar în primul rând pentru conducerea Consiliului Judeţean Slatina.

Politica