marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Jandarmii vor fi la datorie pe perioada Sărbătorilor Pascale

Peste 200 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mehedinţi şi Grupării de Jandarmi Mobile ,,Fraţii Buzeşti” Craiova, alături de celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, vor fi la datorie în perioada 22-26.04.2022, acţionând pentru asigurarea şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, pe raza judeţului Mehedinţi şi pentru informarea şi îndrumarea cetăţenilor care se vor afla în spaţiul public.

”Jandarmii alături de politişti vor fi prezenţi în zone aglomerate, pieţe şi centre comerciale, gări şi statii de transport în comun în zona de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. De asemenea, efectivele de jandarmi vor acţiona în cadrul dispozitivului mixt de menţinere a ordinii publice în proximitatea lăcaşurilor de cult din judeţul Mehedinţi unde se vor organiza manifestări religioase la care se estimează participare numeroasă de persoane”, se arată în comunicatul jandarmeriei.

În noaptea de 23/24 aprilie, jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică la următoarele lăcaşuri de cult: Catedrala Episcopală din municipiul Drobeta Turnu Severin, Biserica Ilie Tesviteanul, Mănăstirea Sfânta Ana din municipiul Orşova, Mănăstirea Vodiţa, Mănăstirea Schitul Topolniţei şi vor acorda sprijin şi îndrumare cetăţenilor care vor participa la slujbele religioase. Pentru a veni în sprijinul celor prezenţi la aceste manifestări, Jandarmeria Mehedinţi va institui dispozitive de ordine şi siguranţă publică, astfel încât să fie evitate aglomerările de persoane sau alte incidente.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pentru prevenirea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Jandarmeria Mehedinţi le recomandă cetăţenilor: să manifeste răbdare, să adopte un comportament civilizat faţă de ceilalţi participanţi, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să evite consumul de băuturi alcoolice în zona lăcaşurilor de cult, să supravegheze permanent bagajele şi bunurile personale şi să semnaleze orice situaţie de pericol la numărul unic de urgenţă 112.

Politica