marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident rutier în Slatina. Trei persoane la spital

Trei persoane, printre care un minor de 14 ani au ajuns la spital luni seară în urma unui accident rutier produs în Slatina. În eveniment au fost implicate două autoturisme, la volanul cărora se aflau un tânăr de 19 ani, respectiv o femeie de 37, ambii din localitate. Şoferii au fost testaţi cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat printr-un apel de urgenţă 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Banului, din municipiul Slatina. În eveniment au fost implicate două autoturisme, din care unul condus de un tânăr în vârstă de 19 ani, iar celălalt de o femeie, în vârstă de 37 de ani, ambii din municipiul Slatina. În urma coliziunii, 2 persoane, din care femeia, de 37 de ani, și un pasager al autoturismului condus de aceasta, respectiv o minoră, în vârstă de 14 ani, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform IPJ Olt.

Politica