marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vaccinul Moderna ajunge în țara noastră până pe 15 ianuarie

Vaccinul Moderna, al doilea aprobat de UE împotriva COVID-19, ar putea ajunge în țara noastră până pe 15 ianuarie, a anunțat lt. col. dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19.

“4,3% din cantitate revine României, înseamnă aproximativ 3,5 milioane de doze de la compania Moderna. Dacă se va aproba încă un contract am putea primi dublu. Chiar din luna ianuarie ne așteptăm să ajungă în România, chiar până la 15 ianuarie ar putea să fie livrată prima tranșă de doze. Este o veste bună, dar volumul este incomparabil mai redus decât în cazul vaccinurilor BioNtech/Pfizer. Tranșele care urmează să vina nu sunt foarte consistente”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de gandul.ro

Vaccinul produs de compania americană Moderna a fost aprobat în UE, după ce miercuri seară Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) l-a autorizat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Le oferim europenilor mai multe vaccinuri COVID-19. Cu vaccinul Moderna, al doilea autorizat acum în UE, vom avea încă 160 de milioane de doze. Și vom avea mai multe vaccinuri. Europa şi-a asigurat până la două miliarde de doze, de potențiale vaccinuri anti-COVID-19. Vom avea mai mult decât suficiente vaccinuri sigure și eficiente pentru protejarea tuturor europenilor”, a declarat Ursula von Der Layen, șefa Comisiei Europene.

Testele clinice realizate de companie arată că vaccinul este eficient în proporție de 94% împotriva COVID-19. Nicio persoană care a fost vaccinată cu serul, cunoscut sub numele de mRNA-1273, nu a dezvoltat o formă gravă de coronavirus.

Politica